Video Ministrul Afacerilor Interne cere demisia şefului Serviciului Control din Poliţia de Frontieră, fotografiat stând în genunchi în faţa superiorilor

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a cerut, joi, demisia şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră, Aurelian Miu, după ce în spaţiul public au apărut fotografii în care acesta apare îngenuncheat în faţa unei mese la care stau mai mulţi superiori.

2782 afișări

Carmen Dan a mai spus că cercetarea în acest caz va fi finalizată vineri, însă a cerut demisia de onoare a lui Aurelian Miu, şeful Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră, care a fost fotografiat în timp ce stătea în genunchi în faţa mai multor chestori.

"Din cercetarea preliminară, a reieşit ca acea fotografie a fost făcută după un eveniment de bilanţ, care a avut loc pe data de 13 februarie 2013. La acel eveniment au participat atât reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cât şi reprezentanţi ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă de la acel moment. Acea fotografie nu a fost în contextul unui ritual, ci a reieşit că acel ofiţer de poliţie de frontieră nici nu a avut vreo aprobare de la şefi ca să facă un asemenea gest. Discuţia s-a purtat între şeful Serviciului de Protecţie Internă de la acea vreme şi şeful Serviciului Control din cadrul IGPF, Aurelian Miu, care a declarat că a avut un schimb de replici cu şeful de la Protecţie Internă. Consider că trebuie să facă un gest de ultimă onoare şi să plece din acea poziţie pentru ca acea poziţie presupune atributul responsabilităţii funcţiei, iar ipostaza în care s-a pus singur la acel moment nu face onoare nici Poliţiei de Frontieră şi nici persoanei. Aşa că îi cer public să se gândească şi să facă gestul pe care îl aşteptăm cu toţii, altfel o să îi amintesc despre asta în fiecare zi", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne a mai spus că se vor face verificări şi cu privire la superficialitatea cu care a acţionat la acea vreme conducerea Poliţiei de Frontieră.

"Cred că trebuia să se aplece mai mult asupra cercetării acestei conduite", a mai declarat Carmen Dan.

Carmen Dan a mai spus că din cercetări nu reiese clar dacă era de faţă şi Ioan Buda, actualmente şeful Poliţiei de Frontieră, dar "se pare că ar fi fost prezent la acel eveniment".

"Este foarte posibil ca fotografia să fi fost făcută pe o filmare, înregistrare pe o cameră video care se afla pe terasa etajului 6. Eu nu am văzut nicio filmare, iar din informaţiile pe care le am în acest moment, datele înregistrate pe filmări se păstrează 30 de zile", a mai spus ministrul.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat miercuri că face verificări după ce în spaţiul public au apărut fotografii cu şeful Serviciului Control din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Aurelian Miu, stând în genunchi în faţa superiorilor.

La masa în faţa căreia a fost fotografiat acesta stând în genunchi se aflau la acel moment, potrivit informaţiilor din spaţiul public, Gelu Oltean, fost şef al serviciului de informaţii al Ministerului de Interne, Ioan Buda, fost secretar de stat al MAI şi şeful Poliţiei de Frontieră, Marcel Ardelean, şeful Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei, dar şi alţi poliţişti. Scena ar fi avut loc la ultimul etaj al sediului central al Poliţiei de Frontieră.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici