Ministrul Agriculturii: Intensificăm controalele după depistarea roşiilor cu pesticide peste limită

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat că vor fi intensificate controalele la graniţe, după ce au fost depistate la un control 20 de tone de tomate care aveau depăşiri la limitele admise de pesticide.

465 afișări
Imaginea articolului Ministrul Agriculturii: Intensificăm controalele după depistarea roşiilor cu pesticide peste limită

Ministrul Agriculturii: Intensificăm controalele după depistarea roşiilor cu pesticide peste limită (Imagine: Adrian Boioglu/ Arhiva Mediafax Foto)

"Controalele se intensifică. După cum ştiţi, a fost descoperit un transport din Iordania de 20.000 de kilograme de roşii cu pesticide peste nivel. Acestea au fost trimise pentru distrugere şi s-au retras o sută şi ceva de kilograme care au ajuns pe piaţă. De acum încolo, vom controla şi mai mult produsele care provin din statul respectiv pentru a evita un alt caz similar”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

În perioada 1 ianuarie - 23 februarie, inspectorii ANSVSA au controlat 1.441 de transporturi de produse de origine nonanimală, care au ca risc asociat prezenţa de reziduuri de pesticide şi au prelevat, pentru determinări de laborator, un număr de 505 probe.

Verificările au fost realizate în posturile de inspecţie la frontieră şi punctele finale de import şi au vizat determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele provenite din import.

"Eu continui să afirm că produsele aflate în comerţ sunt de bună calitate. E adevărat că de multe ori se încearcă incriminarea pesticidelor. Pesticidele sunt un rău necesar. La un moment dat, s-a făcut o analiză la nivelul Bruxelles-ului referitor la pesticide şi s-a spus că, dacă s-ar renunţa la pesticide, cel puţin 40% din producţia mondială ar dispărea. Trebuie să înţelegem că sunt un rău necesar, dar e adevărat că Uniunea Europeană a stabilit standarde clare ” a mai declarat ministrul Agiculturii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici