Ministrul Apărării, despre achiziţia de corvete: Perioada de livrare este de şapte ani. Prima corvetă, în trei ani

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat oficial, miercuri, că oferta câştigătoare a contractului de achiziţie a corvetelor mulltifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa, iar în acelaşi contract este efectuată şi modernizarea fregatelor MApN.

1030 afișări
Imaginea articolului Ministrul Apărării, despre achiziţia de corvete: Perioada de livrare este de şapte ani. Prima corvetă, în trei ani

Ministrul Apărării, despre achiziţia de corvete: Perioada de livrare este de şapte ani. Prima corvetă, în trei ani

”Cred cu tărie că este un moment extrem de important pentru Forţele Navale Române, care după cum spun de fiecare dată, de aproape 30 de ani nu au a primit tehnică nouă. E primul program de asemenea anvergură. (...) Luni, 1 iulie, am primit de la Departamentul de Armamente raportul prin care am fost informat, în calitate de ministru, cu privire la finalizarea procedurii specifice organizate la nivelul departamentului pentru atribuirea acordului-cadru pentru furnizarea produsului corvetă multifuncţională. Conform acestei informări, oferta câştigătoare a fost declarată cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa”, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş.

Potrivit ministrului, „perioada de livrare a acestor corvete este de şapte ani de zile, în trei ani de zile prima corvetă”, urmând ca celelalte trei, până la termenul în maxim şapte ani de zile

„În acelaşi contract se va face şi modernizarea fregatelor pe care le avem în acest moment în înzestrare”, a explicat ministrul Leş.

Ministerul Apărării Naţionale a primit oferte, în cadrul acestei licitaţii, din partea companiei olandeze Damen, a firmei italiene Fincantieri şi a Grupului Naval din Franţa.

Licitaţia a fost întârziată după ce procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată în ianuarie de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) după ce Şantierul Naval Constanţa (SNC) a acţionat în instanţă Guvernul şi MApN, cerând anularea licitaţiei privind programul de înzestrare cu corvete multifuncţionale. Apoi Departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, pentru "suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii".

O lună mai târziu, reprezentanţii Şantierului Naval Constanţa au anunţat că renunţă la procesul intentat Guvernului şi Ministerului Apărării Naţionale, prin care solicitau anularea licitaţiei privind programul de înzestrare cu corvete multifuncţionale. La acel moment, Leş a anunţat că a cerut Direcţiei Juridice din MApN să identifice paşii legali de urmat.

Programul în valoare de 1,6 miliarde de euro (1,85 miliarde de dolari) acoperă achiziţionarea a patru corvete, precum şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand.

Taguri:
mapn,
leş,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici