Ministrul Educaţiei anunţă că îi va sancţiona pe funcţionarii care au promovat proiectul nesemnat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că funcţionarii din minister care au promovat proiectul privind reducerea a mii de posturi din preuniversitar, pe care susţine că nu l-a semnat, riscă sancţiuni, precizând că nu vor fi reduse peste 4.000 de posturi, dar că se impune normarea personalului.

1926 afișări
Imaginea articolului Ministrul Educaţiei anunţă că îi va sancţiona pe funcţionarii care au promovat proiectul nesemnat

Ministrul Educaţiei anunţă că îi va sancţiona pe funcţionarii care au promovat proiectul nesemnat (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Aflat, vineri după-amiază, la Arad, pentru o întâlnire cu directori de şcoli şi cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, la finalul discuţiilor, că nu a avut cunoştinţă despre prevederile proiectului de ordin ministerial prin care ar fi urmat să fie reduse mii de posturi.

"Este un document intern, realizat în Ministerul Educaţiei în anul 2013, care a fost promovat fără avizul ministrului. Nu am avut cunoştinţă despre prevederile acestui document, care, de altfel, a şi fost retras oficial. Acel document contravine politicii educaţionale pe care am promovat-o în mod public. Şi anume, nu iniţiem schimbări în interiorul şi pe parcursul anului şcolar", a spus ministrul.

Sorin Cîmpeanu a precizat că documentul, pe care nu l-a semnat, a fost retras la solicitarea sa, pentru că a fost promovat fără acordul său, motiv pentru care funcţionarii vinovaţi "riscă sancţiunile legale care se impun".

"A fost promovat de către funcţionari din cadrul ministerului, care vor face obiectul unei analize imediat ce mă voi întoarce în Bucureşti", a afirmat ministrul.

El a adăugat că "multe lucruri promovate cu ocazia iniţierii acestui document sunt false".

"Nici vorbă de reducerera a patru-cinci mii de posturi didactice, nici nu poate fi vorba de aşa ceva. S-a creat o confuzie, este vorba de cei 4.600 de oameni care au fost angajaţi în sistemul de educaţie pe parcursul anului 2014. Numărul total de posturi care au depăşit reglementările legale este de 1.785, în 13 judeţe doar. Restul judeţelor s-au încadrat în numărul de posturi aprobate. În cele 13 judeţe, în multe cazuri, aceste depăşiri ale numărului de posturi sunt justificate. Aceste lucruri trebuie analizate pe baza unui document agreat de toţi partenerii de dialog", a declarat ministrul.

De asemenea, într-un comunicat de presă transmis tot vineri, Cîmpeanu a afirmat că acele depăşiri, "justificate în unele cazuri", sunt înregistrate "din cauza metodologiei de normare a personalului didactic auxiliar şi nedidactic, neactualizată din anul 1998".

"După intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 se impune modificarea sistemului de normare a personalului didactic auxiliar şi nedidactic din învăţământul preuniversitar în vederea armonizării acestuia cu noile prevederi legale, însă acest lucru va fi reglat fără bulversarea sistemului", a susţinut ministrul Educaţiei în comunicat.

El a precizat că orice modificare va fi introdusă numai dacă este absolut necesară şi dacă este cerută de sistem şi după ce va avea girul dialogului cu toţi partenerii sociali.

"Am retras proiectul/documentul intern care a generat neînţelegeri. Începând de săptămâna viitoare vom relua dialogul cu sindicatele, cu directorii de şcoli, cu asociaţiile profesionale şi de elevi, pentru a găsi cele mai bune soluţii, dar fără a afecta în vreun fel actualul status quo", a conchis Cîmpeanu.

Sindicatele din educaţie au primit un proiect de ordin privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare la catedră, a structurilor funcţionale pentru personalul de conducere şi a criteriilor de stabilire a indemnizaţiilor de conducere specifice din inspectoratele şcolare, din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din unităţile conexe, documentul vizând reducerea cu 4.000 - 5.000 a posturilor din învăţământul preuniversitar.

Proiectul de act normativ transmis sindicatelor de către Direcţia salarizare din Ministerul Educaţiei ar fi fost elaborat la sfârşitul anului 2013 şi, deşi numele ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, apare pe document, acesta susţinea că nu cunoştea prevederile şi nici nu i s-a cerut acordul pentru ca acesta să fie transmis.

"Documentul a fost lansat fără acordul meu şi, mai cu seamă, fără să cunosc prevederile documentului. Nemulţumirile privind conţinutul acestui ordin sunt majore şi documentul a fost deja retras", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a primit în urmă cu două zile proiectul de ordin şi că unele prevederi, cum ar fi faptul că directorii grădiniţelor cu program prelungit şi cu personalitate juridică trebuie să efectueze integral norma didactică sau că directorii şcolilor cu mai puţin de 300 de elevi ar trebui să predea la clasă normă întreagă, sunt inacceptabile pentru sistem.

"Proiectul este mai vechi, de prin 2013, şi acum ni l-au dat, dar sunt lucruri pe care nu le putem accepta. Am discutat cu domnul ministru şi mi-a spus că numele apare pe proiect, dar că nu a fost informat. În plus, ne-a transmis că nu este de acord. Totuşi, noi am solicitat în scris ca discutarea acestui proiect să fie amânată, pentru că acum este mai urgent să vedem modificări la Legea educaţiei şi la Legea salarizării. Abia apoi putem discuta un asemenea proiect, dar nu în parametrii aceştia, pentru că ar fi consecinţe inacceptabile pentru sistem. Sunt multe şcoli care au sub 300 de elevi şi care funcţionează în rural şi în zone izolate, având mai multe structuri. Dacă băgăm directorii la clasă, ori nu au timp de ore, ori nu mai au cum să meargă la toate şcolile. Nu se poate aplica aşa ceva", a spus liderul sindical.

Hancescu a subliniat însă că "trebuie făcută puţină ordine", admiţând că sunt câteva lucruri în neregulă pentru care trebuie găsite soluţii echilibrate.

Preşedintele FSLI a mai spus că o consecinţă a aplicării actualului proiect de ordin ar fi inclusiv faptul că s-ar pierde personal auxiliar şi unele şcoli ar putea rămâne fără bibliotecar.

"Vrem un calcul corect, plecând de la nevoile sistemului, nu să se stabilească un buget şi să ni se spună că trebuie să ne încadrăm", a mai spus Hancescu.

Proiectul de ordin mai prevede şi pierderea unor indemnizaţii de conducere în şcolile care au peste 20 de clase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici