Ministrul Educaţiei: Clasele a IV-a vor avea manuale la 15 septembrie, clasele a XI-a şi a XII-a, anul viitor

Ministru Adrian Curaj a declarat, luni, că termenul privind manualele pentru clasele a IV-a a fost extins cu o lună, însă vor ajunge pe băncile elevilor la 15 septembrie, în timp ce clasele a XI-a şi XII-a vor avea manuale gratuite, începând cu anul şcolar viitor.

1521 afișări
Imaginea articolului Ministrul Educaţiei: Clasele a IV-a vor avea manuale la 15 septembrie, clasele a XI-a şi a XII-a, anul viitor

Ministrul Educaţiei: Clasele a IV-a vor avea manuale la 15 septembrie, clasele a XI-a şi a XII-a, anul viitor (Imagine: Silvia Ilie/ Mediafax Foto)

''(…) Anul acesta am avut în buget 55 de lei/persoană şi încercăm şi sper din suflet să putem avea şi sprijinul dumneavoastră la rectificarea de buget să creştem suma. Este tot ce putem face anul acesta şi v-am spus că, în curând, rapid, o să anunţăm şi licitaţia pentru manuale (…), dar nu putem mai devreme de 8 luni, din toată experienţa privind licitaţiile de manuale, (să facem în aşa fel încât-n.r.) elevii claselor a XI-a şi a XII-a să le aibă pe masă. Suntem siguri că le vor avea de anul şcolar următor. Îmi pare rău'', a afirmat Adrian Curaj în faţa deputaţilor.

Ministrul Educaţiei a precizat că pentru elevii de clasa a IV-a a fost extinsă cu o lună procedura de achiziţie a manualelor.

''După ce am avut un dialog foarte puternic cu editurile, ne-au promis toţi, ne-au trimis un mesaj foarte clar că luna aceea nu pune sub risc manualele. Acum suntem în evaluare, am garanţia că ele vor fi între 1 şi 10 septembrie la şcoli, astfel în cât să fie pe 15 septembrie pe masa elevilor. Suntem într-un dialog săptămânal cu ei, am făcut eforturi, nu putem garanta pentru că oricine poate să conteste (licitaţia-n.r.), acesta este mecanismul'', a spus el.

Cât priveşte necesitatea mesei calde şi a programelor afterschool, Curaj a afirmat că aceste măsuri sunt ''esenţiale''.

''Esenţial şi pentru zona rurală este masa caldă, să ţii copilul mai mult timp în şcoală, asta am promis şi ne uităm în fondurile structurale pentru că, acum, doar de acolo pot avea resurse'', a subliniat ministrul.

La începutul dezbaterii, Adrian Curaj a vorbit şi despre stadiul autorizaţiilor sanitate, afirmând că anul acesta există ''un disponibil financiar de 800 milioane din credite de angajament'', fonduri cu care se va încerca rezolvarea a problemelor a cât mai multe dintre 2850 de şcoli, aflate în evidenţă.

''Autorizaţii sanitare pentru şcoli. Progresele pe care le estimăm că se vor face anul acesta. Există un program naţional de dezvoltare locală semnat împreună cu MDRAP. Există un protocol de colaborare inter-instituţional. În acest protocol ministerului îi revine sarcina de a selecta şcolile care au probleme legate de autorizaţiile sanitare. (..)Avem anul acesta un disponibil financiar de 800 milioane din credite de angajament astfel încât să rezolvăm, sperăm noi, cât mai multe din cele 2850 de şcoli cu probleme'', a mai spus ministrul.

În deschiderea şedinţei de plen dedicate Orei Guvernului care l-a avut ca invitat pe ministrul Educaţiei şi-au anunţat prezenţa aproximativ 70 de deputaţi, numărul aleşilor scâzând progresiv până la încheierea şedinţei.

Adrian Curaj: Ministerul va demara un proiect cu fonduri UE pentru a evalua cele 360 de şcoli doctorale

Ministerul Educaţiei va demara un proiect din fonduri europene pentru a evalua cele peste 360 de şcoli doctorale, le-a transmis ministrul de resort, Adrian Curaj, deputaţilor.

''La doctorate cred că mesajul este puternic legat de faptul că facem evaluare internaţională. Va fi un proiect rapid din fonduri europene pentru că este un cost mare, sunt peste 360 de şcoli doctorale. Va fi un efort mare să aducem experţi pentru a evalua toate aceste şcoli, dar pornim rapid şi vreau să vă reamintesc că în contractul instituţional cu facultăţile am pus deja de la începutul anului obligaţia de a-şi face autoevaluarea şi de a anunţa public, după ce au prezentat în Senat, raportul de autoevaluare. Sunt paşi oricum necesari, nu avem cum să avem evaluare internaţională fără autoevaluare şi am încrederea că se vor întâmpla lucruri acum, nu după mandatul meu şi m-am angajat la chestia asta'', a afirmat luni ministrul Educaţiei în plenul Camerei Deputaţilor.

Cât priveşte reglementările din domeniul învăţământului profesional în sistem dual, Curaj a apreciat că acestea vor fi finalizate până la 30 iunie.

''S-a elaborat un plan de acţiune la nivelul ministerului astfel încât până la 30 iunie să finalizăm pachetul de reglementări necesare învăţământului profesional în sistem dual cu speranţa că ordonanţa dumneavoastră o analizaţi şi va veni cu un răspuns pozitiv'', a spus ministrul.

Ministerul îşi mai propune şi o ''clarificare urgentă a cadrului legal - mai ales legislaţie secundară - pentru desfăşurarea învăţământului non terţiar postliceal''.

''Să ştiţi că aici este un cadru total neclar. Îmi pare tare rău să spun lucrurile acestea. Încercăm de ani de zile să se clarifice această situaţia, nu este clar. Ne-am propus să rezolvăm această situaţie'', a explicat el.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici