Ministrul Igaş a convocat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei din Piaţa Universităţii

Ministrul de Interne Traian Igaş a convocat, duminică seara, la MAI, comandamentul pentru situaţii de criză ca urmare a evenimentelor înregistrate în ultimele zile în Piaţa Universităţii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

1555 afișări
Imaginea articolului Ministrul Igaş a convocat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei din Piaţa Universităţii

Ministrul Igaş a convocat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei din Piaţa Universităţii (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Atât ministrul, cât şi secretarul de stat Ioan Dascălu au fost plecaţi până duminică, au precizat sursele citate.

În ultimele trei zile, manifestanţi s-au adunat în Piaţa Universităţii şi la Palatul Cotroceni, unde au strigat lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Sâmbătă seara, manifestaţia a degenerat ca urmare a intervenţiei membrilor galeriilor sportive, care anterior participaseră la un anumit eveniment. Jandarmii au fost loviţi cu pietre luate din caldarâm, în final conflictul fiind stins ca urmare a intervenţiei în forţă a acestora, între timp însă majoritatea protestatarilor plecaseră.

Duminică, protestatarii s-au întors în Piaţa Universităţii, manifestaţia lor degenerînd din nou ca urmare a acţiunilor unor tineri care au aruncat cu tot felul de obiecte contondente în jandarmi, însă niciun atacator nu a fost ridicat de forţele de ordine şi dus la Poliţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici