Ministrul Ionuţ Mişa către protestatari, după ce premierul a acuzat băncile că au dat liber angajaţilor ca să vină în Piaţa Victoriei: Înainte să iesiţi în stradă citiţi cu atenţie ordonanţa cu măsurile fiscale

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat miercuri că protestatarii care contestă măsurile fiscale ar trebui să citească noua ordonanţă cu mai multă atenţie înainte de a ieşi în stradă.

Share pe Facebook 1315 afişări

Ministrul Ionuţ Mişa către protestatari: Înainte să iesiţi în stradă citiţi cu atenţie ordonanţa cu măsurile fiscale

„Pentru a justifica necesitatea transferului CAS de la angajator la angajat, vă spun că sunt 157.798 de angajatori care nu au plătit CAS pentru angajaţii lor, deşi le-au fost reţinuţi banii din salarii. Este vorba despre două milioane de angajaţi. Ordonanţa aceasta este completată cu prevederea că angajatorii care reţin la sursă banii de contribuţii şi refuză plata acestora mai departe către bugetul de stat vor avea dosare penale”, a precizat ministrul Finanţelor.

Ionuţ Mişa, le transmite, astfel, un mesaj celor care contestă în stradă ordonanţa.„Îi rog pe români ca, înainte de a ieşi în stradă, să citească atent această ordonanţă şi să gândească singuri dacă protestează pentru interesul propriu sau pentru interesul unor companii care până azi au evitat plata taxelor şi impozitelor”, a mai spus oficialul.

Ionuţ Mişa are un mesaj şi către reprezentanţii companiilor multinaţionale, care în ultima perioadă s-au arătat deranjaţi de pachetul propus de guvern. „Le spun companiilor multinaţionale, că România este o ţară cu un climat foarte bun pentru afaceri, cu o fiscalitate dintre cele mai reduse din Europa, iar celor care nu achită şi încearcă să evite plata taxelor le transmit că vor trebui să respecte România şi pe români plătindu-şi obligaţiile” a spus ministrul.

Tudose,în şedinţa de Guvern în care se adoptă măsurile fiscale: S-au inflamat nişte multinaţionale

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern în care se adoptă modificări la Codul Fiscal, că iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi au reacţionat la externalizarea profitului şi "s-au inflamat nişte multinaţionale".

"Felicitări domnule ministru pentru alocuţiunea de la început, tocmai am aflat acum că sunt nişte sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaţilor pentru a putea participa la mitingul din faţă, deci sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit. Poate o să plătească şi ei impozite", a spus premierul Tudose către ministrul Finanţelor.

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Mihai Tudose a declarat că inflamarea opiniei publice în legătură cu modificările aduse la Codul Fiscal are loc în contextul în care iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi, în momentul în care s-a pus în discuţie externalizarea profitului, au apărut şi reacţii negative.

"Guvernul doreşte să introducă măsuri ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului. (...) S-au inflamat nişte multinaţionale, dar din fericire cred ca au înţeles că nu e cazul", a afirmat Mihai Tudose.

Înainte de şedinţa de Guvern, premierul Mihai Tudose şi ministrul Ionuţ Mişa au avut o discuţie. Între timp, în faţa Guvernului, circa 200 de persoane protestau faţă de măsurile care urmează să fie luate în ceea ce priveşte de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

"Măsura aduce beneficii pentru cetăţeni. Se urmăreşte reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10% pentru angajaţi Se reduc contribuţiile sociale cu două procente", a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a declarat că măsurile care vor fi adoptate vor avea ca efect creşterea veniturilor pentru angajaţi.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MIŞA ,
OUG ,
PROTESTATARI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
PLANUL SECRET care îl poate DĂRÂMA pe Iohannis. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al preşedintelui. „Nu mă tem!”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide