Video Ministrul Justiţiei: Am trimis solicitări secţiilor şi asociaţiilor pentru puncte de vedere pe raportul GRECO

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, marţi, că a solicitat puncte de vedere de la secţiile pentru procurori şi judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar şi de la asociaţiile de magistraţi pe rapoartele GRECO la adresa României recent publicate.

413 afișări

"Ieri am solicitat şi secţiei de judecători, voi solicita şi astăzi şi am transmis solicitări către toate asociaţiile profesionale şi celor care au un cuvânt de spus în buna funcţionare a justiţiei să ne dea un punct de vedere pe conţinutul rapoartelor GRECO", a declarat Ana Birchall, la sediul CSM.

Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, săptămâna trecută, ca Guvernul să vină cu o iniţiativă legislativă pentru a corecta „aomalia”care este Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), precum şi alte neregularităţi din domeniu, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament. Totodată, Iohannis de declarat că Executivul PSD-ALDE a primit un nou cartonaş roşu din partea forurilor europene, legat de justiţie, prin rapoartele GRECO, şi spune că în ciuda recomandărilor, Guvernul continuă să emită ordonanţe în domenii importante.

Taguri:
birchall,
greco,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici