Ministrul Justiţiei: Comisia de inventariere a arhivei SIPA îşi va începe activitatea miercuri

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, marţi seara, pe pagina sa de Facebook, că a convocat Comisia de inventariere a SIPA, aceasta urmând să îşi înceapă activitatea miercuri, de la ora 10.30

947 afișări
Imaginea articolului Ministrul Justiţiei: Comisia de inventariere a arhivei SIPA îşi va începe activitatea miercuri

Ministrul Justiţiei: Comisia de inventariere a arhivei SIPA îşi va începe activitatea miercuri

„Vivat justitia! Pentru mâine (miercuri - n.red.), la orele 10.00, am convocat Comisia de inventariere a arhivei SIPA. Membrii Comisiei vor alege preşedintele acesteia. La orele 10.30, Comisia va începe activitatea de inventariere a arhivei!”, a scris Toader, pe pagina de socializare.

De altfel, ministrul Justiţiei a anunţat duminică, tot pe Facebook, că luni va transmite către Ministerul Public rezultatele verificărilor privind deţinerea certificatelor ORNISS de către vizitatorii arhivei SIPA.

„Arhiva SIPA - evoluţii! În cursul zilei de mâine (luni-n.red.), voi transmite către Ministerul Public, rezultatele verificărilor privind deţinerea de certificate ORNISS de către vizitatorii arhivei SIPA! Până miercuri, Secretariatul General al Guvernului urmează să ne transmită cele două propuneri pentru constituirea Comisiei de inventariere a arhivei. Consiliului Superior al Magistraturii, solicitat în scris să se consulte cu asociaţiile profesionale în vederea desemnării unui magistrat care să devină membru în Comisia de inventariere, nu a formulat nici un răspuns! În cursul zilei de miercuri (12 iulie), după desemnarea preşedintelui, Comisia îşi va începe activitatea!”, scria, duminică, pe pagina sa de Facebook, Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a declarat că au fost vizitatori în arhiva SIPA care nu aveau certificate ORNISS, dar că aşteaptă de la conducerea ORNISS toate datele „cu nume, prenume şi CNP”.

Guvernul Grindeanu a emis o hotărâre de guvern prin care s-a stabilit desecretizarea arhivei SIPA şi a două rapoarte şi o anexă ale comisiilor anterioare.

Procurorii DIICOT au anunţat că au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind arhiva SIPA. Sunt investigate fapte de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici