Ministrul Justiţiei: Dacă există practică neunitară privind liberarea condiţionată, fac demers la ÎCCJ să dea o dezlegare obligatorie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, marţi, că în cazul în care va constata că există o practică neunitară privind liberarea condiţionată, atunci va face un demers la ÎCCJ pentru a iniţia un recurs în interesul legii şi a da o interpretare care să fie obligatorie pentru judecători.

603 afişări

Imaginea articolului Ministrul Justiţiei: Dacă există practică neunitară privind liberarea condiţionată, fac demers la ÎCCJ să dea o dezlegare obligatorie

Ministrul Justiţiei: Dacă există practică neunitară privind liberarea condiţionată, fac demers la Înalta Curte să dea o dezlegare obligatorie

„Eu am vizitat multe penitenciare (...) Majoritatea deţinuţilor spun că li se amână liberarea condiţionată fără niciun motiv. Noi nu trebuie să luăm de bun ceea ce spun ei, dar nici nu trebuie să negăm. Eu am cerut – şi astăzi am vorbit cu directorul ANP – să-mi dea toate hotărârile judecătoreşti în baza cărora astăzi în penitenciare avem deţinuţi aflaţi în prelungirea liberării condiţionate după îndeplinirea condiţiilor legale”, a spus Tudorel Toader.

„Nu ştiu care va fi rezultatul, dar dacă va fi o practică neunitară, atunci fac demersuri legale pentru a iniţia un recurs în interesul legii ca Înalta Curte să dea o dezlegare obligatorie şi în felul ăsta şi deţinuţii în procedura de liberare condiţionată să se bucure de un tratament egal în faţa legii”, a adăugat ministrul Justiţiei.

El a spus că o eventuală interpretare a ÎCCJ este obligatorie pentru judecători şi are rolul de a a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, reprezentând un mecanism regulator.

„Dacă este un fenomen - nu o decizie-două, izolate - atunci există acest mecanism regulator prin care Înalta Curte pronunţă un recurs în interesul legii şi spune că în situaţia asta legea se interpretează şi se aplică în felul următor. Intepretarea Înaltei Curţi este obligatorie pentru judecători şi are rolul de a a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii”, a spus Toader.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TOADER ,
DEŢINUŢI ,
LIBERARE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.