Ministrul Sănătăţii, despre diminuarea salariilor din sistem: 3% dintre angajaţi vor avea probleme, dar nu mari

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că 3% dintre angajaţii din Sănătate vor avea probleme în ceea ce priveşte salariile, în sensul că acestea vor fi mai mici de la 1 martie, menţionând că nu este vorba despre cei din aparatul central, nu despre medici.

895 afișări
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii, despre diminuarea salariilor din sistem: 3% dintre angajaţi vor avea probleme, dar nu mari

Ministrul Sănătăţii, despre salarii: 3% dintre angajaţi sunt cu probleme, dar nu mari

"3 % cu probleme, dar nu cu probleme mari. Pentru consilieri salariile vor scădea cu aproximativ 23%. Consilierii la cabinetul demnitarului trebui să aibă acelaşi salariu. Ajustarea s-a făcut şi la nivelul funcţiior de conducere din minister", a declarat Sorina Pintea.

"Practic, nu pierd, dar creşterea va fi mai mică de până în 24%. În acest moment, am făcut simulări, iar salarii mai mici faţă de cele iniţiale există, dar sunt ajustări care au fost obligatorii să fie făcute pentru că legea salarizării este o lege unitară şi a fost necesar să se facă anumite ajustări. Am făcut şi noi nişte propuneri de care Executivul va ţine cont. Este vorba despre cei care lucrează în laboratoare, chimişti, biochimişti. Ei benefiază de creşteri de până în 24%, dar până în 24 % c eea ce nu le aduce un plus. Sunt o partea care au o creştere uşoară şi mai sunt o parte, care considerăm noi că ar trebui să ia mai puţin pe anumite categorii", a completat ministrul Sănătăţii.

TITLURILE ZILEI

Ministrul Sănătăţii susţine că în ceea ce îi priveşte pe medicii de familie, aceştia vor beneficia de creşteri, întrucât bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost mărit.â

De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe medicii specialişti, salariile acestor ar urma să crească considerabil.

"Avem şi creşteri uşoare sau creşteri care rămân la acelaşi nivel, aici vorbim despre farmacistul primar din unităţile clinice, farmacistul primar şi asistentul medical pricial din anatomia patologică şi medicină legală. Aceştia din urmă, cei care lucrează în medicina legală şi anatomie patologică au beneficit de creşteri salariale începând din ianuarie 2017. Sporurile care se acordă la salariile lor sunt până la 100%. (...) Abordarea unitară a legii salarizării pe fiecare domeniu de activitate a determinat unela ajustări ale salariilor. Conform legii salarizării se acordă o creştere de 25% a salariului brut cu condiţia ca acesta să nu depăşească nivelul stabilit de lege pentru anul 2022. Astfel, salariile au fost ajustate în plus sau în minus, astfel încât să se încadreze în grila de salarizare. În iulie 2017, directorii din sănătate publică au beneficiat de creşteri importante. Dacă am aplica 25% la salariul unui director executiv din Direcţia de Sănătate Publică, am ajunge la un brut de 18.000 de lei faţă de 22.000 de lei al preşedintelului României. Aceşti directori sunt medici, în primul rând, astfel, am avut discuţii la nivelul comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi la nivelul ministerului Muncii şi vom face propuneri ca aceşti oameni să fie plătiţi ca şi medici, deci salariile lor vor creşte", a mai spus Pintea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici