Ministrul Sănătăţii: Sunt mulţumit de buget, când va fi momentul vom continua negocierile ca să obţinem şi mai mult

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, se declară mulţumit de bugetul alocat ministerului pentru anul viitor şi spune că atunci "când va fi momentul" va continua negocierile cu Guvernul pentru a obţine mai mulţi bani.

389 afișări
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii: Sunt mulţumit de buget, când va fi momentul vom continua negocierile ca să obţinem şi mai mult

Ministrul Sănătăţii: Sunt mulţumit de buget, când va fi momentul vom continua negocierile ca să obţinem şi mai mult (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Prezent la Arad pentru inaugurarea unei baze aeriene SMURD, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a fost întrebat de jurnalişti dacă este mulţumit de bugetul alocat Sănătăţii pentru anul 2012 şi dacă banii ajung.

Ritli a răspuns că este mulţumit şi că a găsit uşi deschise la Guvern atât pentru discuţii privind bugetul, cât şi pentru ultima rectificare bugetară.

"Sunt mulţumit. Sigur că vom continua negocierile când va fi momentul, ca să obţinem şi mai mult, dar trebuie să vă spun că şi la rectificare, şi la bugetul pe anul 2012 am găsit uşi deschise la Guvern", a spus Ritli.

Guvernul a aprobat, vineri, proiectul de buget pentru anul viitor, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.

Proiectul de buget pentru anul viitor prevede majorări de bugete la Administraţia Prezidenţială (de la 28,8 milioane lei execuţie preliminată în acest an la 29,6 milioane lei anul viitor), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (de la 60,9 milioane lei la 62,7 milioane lei), Curtea Constituţională (de la 12,4 milioane lei la 13,9 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (de la 540,6 milioane lei la 646,2 milioane lei), Ministerul Finanţelor (de la 2,8 miliarde lei la 3 miliarde lei), Ministerul Apărării Naţionale (de la 5 miliarde lei la 5,1 miliarde lei), Ministerul Mediului (de la 2,2 miliarde lei la 2,9 miliarde lei), Ministerul Transporturilor (de la 14,2 miliarde lei la 14,8 miliarde lei), Ministerul Sănătăţii (de la 4,8 miliarde lei la 5,5 miliarde lei), Ministerul Comunicaţiilor (de la 214,9 milioane lei la 266,4 milioane lei), Ministerul Public (de la 572,8 milioane lei la 597,3 milioane lei), Agenţia Naţională de Integritate (de la 13,7 milioane lei la 42,9 milioane lei), Consiliul Superior al Magistraturii (de la 71,7 milioane lei la 79,1 milioane lei).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici