- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.11.2017, 16:45)
- Anca Olteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministrul Transporturilor: Trenurile CFR întârzie, în medie, zilnic, 12.500 de minute
Întârzierea medie zilnică a trenurilor CFR Călători a fost de 12.500 de minute, în primele nouă luni din 2017, 70% din cauze fiind provocate de CFR Infrastructură, a declarat ministrul Transporturilor, Felix Stroe, marţi, în cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură.
640 afișări
Ministrul Transporturilor: Trenurile CFR întârzie, în medie, zilnic, 12.500 de minute
Ministrul Transporturilor a explicat că demisiile directorului CFR SA şi a şefului din Gara de Nord au avut ca motiv întârzierea medie zilnică a CFR Călători.
„Nu e vorba de cele 53 de minute pe care le-a înregistrat trenul cu care am fost la Deva, este vorba despre întârzierea medie zilnică pe care CFR Călători o are în ultimul an şi în alţi an, fireşte. De la 1 ianuarie până la 1 octombrie, acest an, întârzierea medie zilnică a fost de 12.500 de minute. Nu se poate aşa ceva”, a spus Stroe.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 07:30
• Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul
-
astăzi, 07:37
-
astăzi, 07:59
• Prognoză: în partea a doua a primăverii temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă
-
astăzi, 08:00
• Numeroase avioane care survolează Iranul şi-au schimbat brusc traseul
-
astăzi, 08:09
-
astăzi, 08:29
-
astăzi, 08:35
• Profitul Netflix a crescut vertiginos. Decizia care a inversat trendul
-
ieri, 22:49
• Bursă. Arobs Transilvania Software va derula o majorare de capital de până la 17,4 mil. lei
-
ieri, 22:31
• NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina
-
ieri, 21:16
• Bursă. Cea mai valoroasă companie din România semnează extinderea unui acord cu arabii
-
ieri, 21:44
• Discuţii la Palatul Victoria despre admiterea României în Programul Visa Waiver
-
ieri, 20:48
• Oficial american: SUA vor vota împotriva aderării palestinienilor la ONU
-
ieri, 18:02
• Ameninţări din Iran privind unităţile nucleare din Israel: „Mâinile noastre sunt pe trăgaci”
-
ieri, 16:31
• DNSC: Continuă tentativa de fraudă telefonică în care apelanţii se dau angajaţi ai directoratului
-
ieri, 15:27
• Un oficial iranian avertizează că Teheranul şi-ar putea revizui "doctrina nucleară"
Ministrul a mai spus că 70% din cauzele întârzierilor trenurilor CFR sunt generate de CFR Infrastructură.
„Pot să admit o cauză care ţine de intemperii, dar, doar 5% din cauze sunt datorate vechimii materialului rulant, a condiţiei tehnice în care se află materialul rulant, 70% sunt datorate lui CFR Infrastructură, care, atunci când a avut probleme cu infrastructura de cale ferată, cum a procedat? De regulă, dacă îmi permiteţi o paralelă, ca pe şosea, când apare o problemă, să pună mesaje precum „Ocoliţi”, „Reduceţi viteza” şi le uită acolo doi ani de zile”, a argumentat Stroe.
Ministrul Transporturilor a anunţat că vor fi analizate toate restricţiile feroviare impuse de CFR. „Am dispus să fie analizate toate restricţiile din ultimii doi ani de zile, 2016 integral şi 2017, la zi, să vedem când s-au instituit şi cum au fost remediate cauzele”, a spus ministrul.
În ceea ce priveşte Gara de Nord, ministrul a declarat că problemele precum mizeria sau reparaţiile încep să se rezolve.
„Despre Gara de Nord e mai uşor de vorbit, că toţi intrăm în gară. Sunt nişte gropi în peroane care au ajuns la fierul beton, grupuri sanitare într-o stare deplorabilă. Mizerie, mizerie, mizerie. Explicaţiile pe care le-am cerut celor care conduc şi au condus Gara de Nord ţineau de: gara este monument istoric, nu putem să o reparăm. Nu vorbim de reparaţii capitale, ci de schimbat aspectul. Primăria de la Sectorul 1 este foarte birocrată şi nu ne dă avizele şi autorizaţii necesare şi încă foarte multe asemenea explicaţii care nu ţineau în nici un fel de cauzele reale. (…) Să ştiţi că în Gara de Nord a început să se lucreze: se repară pavajul, se repară grupuri sanitare, se repară instalaţiile electrice şi ţevile sparte, se dă cu vopsea”, a declarat Stroe.
Citeşte şi: Un tânăr care conducea băut şi fără permis, prins de poliţişti după ce a lovit cinci maşini
Citeşte şi: Arafat: Toate serviciile de ambulanţă private, verificate după incidentul din Obor / Activitatea AmbuHelp, sistată după ce un bărbat a murit pentru că personalul nu a ştiut să îi acorde primul ajutor
Citeşte şi: Sorin Grindeanu este noul şef al ANCOM. Parlamentul l-a votat marţi în postul de preşedinte / Grindeanu: Contestaţia privind excluderea din PSD nu-şi mai are rostul; am dialog cu Dragnea
Citeşte şi: Sediul unei primării din Botoşani, scos la licitaţie în urma unui proces de divorţ / Primarul: Nu o să rămânem fără sediu, o să mă zbat până în ultima clipă
Citeşte şi: Temele pentru acasă. Ministerul Educaţiei face sondaj printre profesori, părinţi şi elevi, pentru identificare unor noi abordări şi corectarea derapajelor
Citeşte şi: Hossu, liderul Cartel Alfa, despre transferul contribuţiilor: Peste 200.000 de angajaţi vor avea salarii nete mai mici
Citeşte şi: Termenul Comisiei privind alegerile din 2009, prelungit cu proteste. PSD: Kovesi nu este deasupra muritorilor; Aş vrea să încetaţi cu ţopăiala asta penală
Citeşte şi: A început instalarea luminiţelor de Crăciun în centrul Capitalei / Ce spune Primăria Capitalei despre momentul aprinderii acestora
Citeşte şi: APADOR-CH: Huiduitul la proteste ar putea fi sancţionat cu închisoare de la trei luni la un an / Asociaţia cere eliminarea acestei propuneri
Citeşte şi: "Programul carne de porc din fermele româneşti", în vigoare numai după acceptul Comisiei Europene
Citește pe alephnews.ro: Un bărbat suspectat că a ajutat la planificarea unui asasinat asupra lui Volodimir Zelenski a fost arestat în Polonia
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Citește pe www.zf.ro: Final de linie: A dispărut definitiv unul dintre cele mai cunoscute hipermarketuri din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Șeful NASA: „China ascunde activități militare secrete în spațiu. Credem că o mare parte din așa-zisul lor program spațial civil este un program militar”
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Lumea criptomonedelor se apropie de o schimbare majoră. Cea mai puternică monedă digitală din lume trece printr-o transformare importantă după care care preţul său ar putea sparge toate recordurile
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită a milionarului, care e cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la Survivor All Stars
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe