Minivacanţa oferită de Guvern a crescut cu 35% vânzările în staţiunile de pe Valea Prahovei

Minivacanţa care începe de vineri şi care se prelungeşte până pe 24 ianuarie inclusiv este un cadoul făcut de Guvern nu numai bugetarilor, ci şi agenţiilor de turism şi hotelierilor, care reuşesc să-şi crească vânzările într-o perioadă care până acum era considerată “moartă” pentru ei.

692 afișări
Imaginea articolului Minivacanţa oferită de Guvern a crescut cu 35% vânzările în staţiunile de pe Valea Prahovei

Minivacanţa oferită de Guvern a crescut cu 35% vânzările în staţiunile de pe Valea Prahovei (Imagine: Radu Nema/ Arhiva Mediafax Foto)

Un scurt sondaj făcut de MEDIAFAX în rândul agenţiilor de voiaj arată că staţiunile montane sunt cele mai căutate de români pentru această vacanţă scurtă.

“Fiind în perioada de plin sezon de schi, avem cereri mari pentru vacanţele de acest tip şi putem spune că, în staţiunile montane din România, gradul de ocupare tinde spre 100 la sută. Ca oferte last minute pentru minivacanţa de 24 ianuarie, putem recomanda sejururile la munte, în ţară şi la schi, în Bulgaria”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines.

Aceeaşi opinie o are şi Daniela Toncu, Head of Leisure Department Happy Tour: „Pentru weekend-ul prelungit 21-24 ianuarie, cele mai multe solicitări din partea turiştilor au fost atât pentru destinaţiile interne, în general staţiunile montane, Păltiniş, Predeal, Sinaia, Poaiana Braşov, unde se poate schia, dar şi externe precum Bansko din Bulgaria, tot pentru schi, sau Dubai pentru cei care vor o destinaţie caldă”.

Tariful pentru şase nopţi de cazare, cu mic dejun, la un hotel de patru stele, în staţiunea Păltiniş este 2050 lei/ camera, în vreme ce în Poiana Braşov doar pentru trei nopţi de cazare într-o unitate tot de patru stele preţul este de 2295 lei/cameră. Iar, în Sinaia, la un hotel de patru stele, patru nopţi de cazare, cu mic dejun, costă 199 de euro/persoană.

În Bulgaria, la Bansko, un sejur de cinci nopţi la un hotel de patru stele, cu mic dejun, costă 700 de euro/camera, iar la trei stele plus, 130 de euro/persoană, patru nopţi de cazare cu mic dejun.

Cei care preferă destinaţiile calde, o vacanţă de şapte nopţi în Dubai, la un hotel de patru stele, cu mic dejun şi acces într-un parc de distracţii într-una din zile, costă 1200 de euro/persoană.

Ondina Dobriban, director general Paralela 45 a precizat, pentru MEDIAFAX, că weekend-ul prelungit a creat o mini avalanşă de solicitări pentru agenţiile de turism, în special în ultimele două-trei zile. “Astfel, o mare parte dintre rezervările care s-au realizat în aceste zile, pe lângă cele obişnuite în această perioadă - Early Booking vara 2017, au avut ca obiect destinaţii externe de tip city break în Europa pentru hoteluri de trei şi patru stele, trei zile, două persoane, transport cu avionul inclus, cum ar fi: Veneţia, de la 950 de euro, Lisabona: de la 780 de euro sau Madrid: de la 800 de euro”, susţine Ondina Dobriban. Aceasta arată că, în privinţa turismului intern s-a înregistrat o cerere cu până la 35% mai mare decât de obicei, în mare parte şi datorită hotelierilor care au promovat oferte speciale pentru această ocazie. Cele mai mari cereri s-au întregistrat pentru staţiunile de pe Valea Prahovei.

În schimb, Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays susţine că, în aceste zile, agenţia a vândut cele mai multe vacanţe în Dubai. ”Este o destinaţie însorită, cu temperaturi ridicate în această perioadă a anului, comparativ cu România. În plus, încă din 26 decembrie 2016 şi până în 28 ianuarie, este Festival de Shopping în Dubai şi mulţi dintre turiştii noştri vor să profite de această ocazie”, spune Maria Goicea.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici