Miocardita după vaccinarea anti-COVID-19 la adolescenţi şi bărbaţi cu vârsta până în 30 de ani. Ce spune un medic cardiolog

  • Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA (CDC) analizează legătura dintre vaccinurile cu ARN mesager şi apariţia miocarditelor.
  • Miocarditele au apărut la adolescenţi şi bărbaţi cu vârsta până în 30 de ani.
  • Cazurile de afecţiuni cardiace la tinerii de 16-24 de ani depăşesc aşteptările.
6370 afișări
Imaginea articolului Miocardita după vaccinarea anti-COVID-19 la adolescenţi şi bărbaţi cu vârsta până în 30 de ani. Ce spune un medic cardiolog

Miocardita după vaccinarea anti-COVID-19 la adolescenţi şi bărbaţi cu vârsta până în 30 de ani. Ce spune un medic cardiolog

Vaccinurile pe bază de ARN mesager provoacă tot mai multe inflamaţii cardiace. Numărul cazurilor întâlnite la cei cu vârsta cuprinsă între 16-24 de ani creşte peste aşteptări.

Am stat de vorbă cu un medic cardiolog care a spus că această reacţie nu vine din vaccin în sine, ci din reacţia corpului fiecăruia la acest vaccin.

„Şi pericardul şi miocardul sunt expuse mai frecvent la afecţiuni care vin din anumiţi viruşi. Orice vaccin, sau orice medicament are efecte adverse şi ele trebuie măsurate în cantitate. Dacă un pacient dintr-un milion are această boală înseamnă că riscul este aproape inexistent”, a afirmat Oren Ianucovici, medic cardiolog.

Aceste evenimente sunt observate mai des la bărbaţi iar majoritatea cazurilor sunt uşoare. Cu toate astea, încă nu a fost găsită o cauză a apariţiei lor la grupa de vârstă 16-24 de ani.

„De ce la tineri? Este o întrebare la care o să avem răspuns probabil peste mulţi ani. Trebuie să luăm toţi copiii aceia, sau tinerii aceia, să-i căutăm de alte boli, de alte consecinţe, să vedem că doza, sau vaccinul a fost administrat corect, să vedem dacă au avut sau nu au avut COVID înainte”, a mai spus cardiologul Oren Ianucovici.

Din 31 mai, au fost raportate 275 de cazuri de miocardită sau pericardită, afecţiuni inflamatorii cardiace. Ele au apărut la aproximativ 4 zile de la administrarea dozei de rapel cu vaccinurile de la Pfizer şi Moderna.

Acum, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA analizează miocardita ca o posibilă reacţie adversă la vaccin.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici