Mironescu a spus că voia post de şef în Portul Constanţa şi că se înţelegea bine cu Boagiu

Fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, a declarat la ICCJ că nu îşi dorea funcţia de la minister, ci un post de conducere în Portul Constanţa, el precizând că avea o relaţie bună cu ministrul Transporturilor Anca Boagiu, dar că avusese divergenţe cu Radu Berceanu, conform unor avocaţi.

292 afișări
Imaginea articolului Mironescu a spus că voia post de şef în Portul Constanţa şi că se înţelegea bine cu Boagiu

Mironescu a spus că voia post de şef în Portul Constanţa şi că se înţelegea bine cu Boagiu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Instanţa supremă audiază cele 28 de persoane reţinute în dosarul afacerilor ilegale din Portul Constanţa. Inculpaţii dau declaraţii separat, ei fiind duşi în arestul instanţei şi chemaţi pe rând la audieri.

Potrivit unor avocaţi din dosar, Laurenţiu Mironescu ar fi declarat în faţa judecătorului Iulian Dragomir că avea o relaţie bună cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, dar, în schimb, existau neînţelegeri între el şi Radu Berceanu.

În acest context, Mironescu ar fi susţinut că "totul este lucrătura lui Radu Berceanu".

De altfel, Mironescu ar fi admis în faţa judecătorului că îşi dorea un post de conducere în Portul Constanţa şi nicidecum să ajungă secretar general la MAI, au mai spus avocaţii.

Laurenţiu Mironescu a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat că a cerut, în calitate de lider al PDL Constanţa, suma de 8.000 de lei lui Aurelian Cătălin Pilcă, pentru ca Mironescu să fie ales în conducerea organizaţiei municipale, promiţând că apoi va interveni pentru ca Pilcă să fie numit director în CN Administrarea Porturilor Maritime.

În acest dosar, procurorii DNA efectuează cercetări pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu activităţile de import-export de mărfuri provenite din afara graniţelor Uniunii Europene desfăşurate prin birourile vamale de pe raza Direcţie Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.

Senatorului Mircea Marius Banias i-a fost impusă interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile, iar 28 de persoane au fost reţinute. De asemenea, procurorii au solicitat arestarea preventivă în lipsă a lui El Haj Ahmad, cetăţean libanez, intermediar vamal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici