MITĂ la Centrul de Calificare şi Instruire Feroviară: Doi angajaţi au fost reţinuţi

Doi angajaţi ai Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, şeful comisiei de evaluare periodică a competenţelor profesionale a şefilor de gări şi un alt membru al comisiei, au fost reţinuţi de procurorii braşoveni după ce au luat mită pentru a promova un candidat care nu susţinuse examenul.

612 afișări
Imaginea articolului MITĂ la Centrul de Calificare şi Instruire Feroviară: Doi angajaţi au fost reţinuţi

MITĂ la Centrul de Calificare şi Instruire Feroviară: Doi angajaţi au fost reţinuţi (Imagine: Shutterstock)

Cele două persoane reţinute de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov sunt Cristian Bălucă, inspector expert la Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, şi Laszlo Lakatos, inspector la acelaşi centru.

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară este desemnat de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să asigure formarea-calificarea, perfecţionarea şi verificarea profesională periodică a personalului care are activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei din transportul feroviar.

Cei doi angajaţi ai centrului au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi fals intelectual, după ce au permis accesul unei persoane, membru al comisiei respective, să susţină examenul în locul unui şef de gară.

"Testările, care se dau periodic, o dată la trei ani, sunt testări pe calculator. În cazul în care în primul an nu se promovează examenul, iar la următoarea testare de la trei ani la fel, nu promovează, candidatul estre suspendat. Membrul comisiei respective, cu ajutorul şefului comisiei care i-a furnizat parolele necesare, a susţinut examenul în locul unei alte persoane ca şi când aceasta ar fi fost la testări", a declarat, miercuri dimineaţă, prim-procurorul Adriana Pampu Romanescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

În schimbul favorului, cei doi au primit circa 3.000 de lei şi alte foloase persoanle, cum ar fi mese la restaurant.

De asemenea, procurorii au audiat în acest caz încă şase persoane, şefi de gări la Braşov, în calitate de învinuiţi pentru dare de mită în formă continuată, însă aceştia nu au fost reţinuţi.

Verificările şi audierile vor continua pentru a se stabili exact despre ce sumă este vorba.

Testările periodice au fost susţinute în zilele de luni şi marţi, la Liceul CFR Braşov, unde îşi are sediul şi filiala Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, flagrantul fiind organizat, marţi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. La testări au participat circa 60 de şefi de gări, aceştia urmând să fie audiaţi de procurori în acest dosar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici