LIVE TEXT  Moartea Reginei Elisabeta a II-a, prima zi de ceremonii. Charles s-a adresat pentru prima dată naţiunii în calitate de rege. O lume întreagă, în doliu / Când va fi înmormântată / Naţiuni întregi aduc omagii celei care a fost cel mai longeviv monarh în funcţie

  • O regină preaiubită. O eră s-a încheiat, iar naţiuni întregi sunt în doliu. Mai multe ţări au decretat stare de doliu naţional duăp
  • O lume întreagă o plânge pe Regină, de la şefi de state şi familii regale până la oameni simpli.
6376 afișări
Imaginea articolului Moartea Reginei Elisabeta a II-a, prima zi de ceremonii. Charles s-a adresat pentru prima dată naţiunii în calitate de rege. O lume întreagă, în doliu / Când va fi înmormântată / Naţiuni întregi aduc omagii celei care a fost cel mai longeviv monarh în funcţie

Fotografie făcută de Annie Leibovitz, prima artistă americană căreia familia regală i-a cerut să o pozeze pe Regină

Regele Charles al III-lea s-a adresat pentru prima dată naţiunii în calitate de rege

"Vă vorbesc astăzi cu sentimente de profundă tristeţe" a transmis regele Charles.

"De-a lungul vieţii sale, Majestatea Sa Regina - iubita mea mamă - a fost o sursă de inspiraţie şi un exemplu pentru mine şi pentru toată familia mea, iar noi îi datorăm cea mai sinceră datorie pe care o poate avea orice familie faţă de mama sa; pentru dragostea, afecţiunea, îndrumarea, înţelegerea şi exemplul ei."

Regele Charles al III-lea, în primul său discurs în calitate de rege, a promis că îşi va îndeplini îndatoririle de monarh după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a.

Regele Charles al III-lea a ajuns la Palatul Buckingham

Regele Charles al III-lea a ajuns la Palatul Buckingham, unde a fost aşteptat de o mulţime impresionantă de oameni. Regele i-a salutat pe britanicii veniţi să îi prezinte condoleanţe, a stat de vorbă cu ei şi apoi a intrat în Palat însoţit de Regina consoartă, Camilla.

Regele Charles al III-lea a ajuns în jurul orei 16.00, ora României, la Palatul Buckingham.

Ruşii aduc un omagiu reginei Elisabeta a II-a. Au fost depuse flori la ambasada Marii Britanii din Moscova

"În pofida a ceea ce se întâmplă acum, regina şi casa regală au fost întotdeauna personificarea păcii şi a bunătăţii", a declarat Anton Avramets, locuitor al Moscovei, după ce a depus un buchet de flori, alături de multe altele, în faţa ambasadei, potrivit Reuters.

Preşedintele Vladimir Putin a numit moartea reginei o "pierdere ireparabilă" într-un mesaj de condoleanţe transmis joi.

 

Avionul care îl transporta pe regele Charles al III-lea a decolat spre Londra. Fiul Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a pare profund îndurerat. Regele se va adresa naţiunii britanice la ora 18.00

 
Preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, conduce omagiile aduse reginei, spunând că aceasta a fost  „căsătorită în mintea noastră cu coroana şi cu tot ceea ce reprezintă ea".
 

Liz Truss, în Parlament: Regina Elisabeta a II-a a fost unul dintre cei mai mari lideri ai lumii 

 
Regina Elisabeta a II-a a fost unul dintre cei mai mari lideri ai lumii din toate timpurile, a afirmat vineri Liz Truss, noul premier al Marii Britanii, în cadrul sesiunii speciale a Parlamentului britanic, care va omagia regina în următoarele ore. 
 

Iliescu, după decesul Reginei: marchează sfârşitul unei epoci istorice. Păstrez o amintire puternică

Încetarea din viaţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a marchează sfârşitul unei epoci istorice, plină de schimbări, în care Marea Britanie a avut de jucat un rol de primă mână, transmite fostul preşedinte Ion Iliescu: „Păstrez o amintire puternică întâlnirii din 2004”, a transmis fostul şef de stat.
 

Putin nu va merge la înmormântarea Reginei, anunţă oficialii de la Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va merge la înmormântarea Reginei, a spus Kremlinul. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a lăudat maiestatea Sa într-un briefing cu jurnaliştii. El a spus că poporul rus are „un mare respect” pentru „înţelepciunea şi autoritatea” Reginei. „Asemenea calităţi sunt foarte rare pe scena internaţională în acest moment”, a spus domnul Peskov. 
 

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe adresat Regelui Charles al III-lea 

„În numele poporului român şi al meu personal, doresc să transmit Majestăţii Voastre, întregii Familii Regale şi poporului britanic condoleanţe şi compasiune pentru dureroasa pierdere suferită. Majestatea Sa Regina a fost un lider excepţional, care şi-a servit patria cu devotament şi responsabilitate desăvârşită, reprezentând un simbol al stabilităţii şi un veritabil reper moral pentru întreaga lume. Cele şapte decade în slujba Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi a întregului Commonwealth rămân în istoria umanităţii drept un reper şi inspiraţie pentru noi toţi şi generaţiile viitoare”, a transmis preşedintele României Regelui Charles al III-lea. 
 

Australia, omagiu pentru Regină: Casa Operei din Sydney iluminată în negru, cu o fotografie a Majestăţii Sale

 

Botezul Regal al Elisabetei a II-a. Un video de epocă o arată pe când avea doar 3 zile 

Un rar clip o arată, pentru scurt moment, pe bebeluşa Elisabeta, care avea să devină o Regină a inimilor.

Înmormântarea Reginei Elisabeta, programată pentru luni, 19 septembrie 

Înmormântarea solemnă a Reginei Elisabeta a II-a este aşteptată să aibă loc luni, 19 septembrie, la Westminster Abbey, anunţă surse informate. 
 

„Şi ea este regina noastră” – Ambasadorul SUA în Marea Britanie aduce un omagiu

Jane Hartley, ambasadorul SUA în Regatul Unit, a declarat în această dimineaţă pentru Sky News că ţara are în mod clar „inima zdrobită” după moartea Reginei Elisabeta a II-a. 
 

Dalai Lama aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a 

 
„Am aflat cu profundă tristeţe în această dimineaţă că Regina Elisabeta a II-a a murit. Domnia sa, în calitate de cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a reprezentat sărbătoare, inspiraţie şi un sentiment liniştitor de continuitate pentru atât de mulţi oameni care trăiesc astăzi. Mă rog pentru ea şi ofer sincere condoleanţe Majestăţii Sale Carol al III-lea, Familiei Regale şi poporului Regatului Unit”, a scris Dalai Lama pe Facebook.
 
 

Soldaţii ucraineni o onorează pe Regina cu mesaje pe obuzele de artilerie 

Regina Elisabeta a II şi dragostea ei faţă de căţei şi cai. A avut peste 70 de câini şi 100 de cai FOTO 

Regina Elisabeta a II-a (1926-2022) a fost o mare iubitoare de câini şi cai. Corgi au devenit o emblemă datorită monarhului.
 
Recent, Regina avea patru câni: doi corgi - Muick, Sandy, Candy (dorgi) şi doi Cocker Spaniel. 
  
De-a lungul anilor, caii Reginei au câştigat mii de curse, premii şi peste şapte milioane de lire sterline. Tommy, Agreement, Almeria, Canisbay, Doutelle, Carrozza, Pall Mall, Magna Carta, Estimate sunt câţiva dintre caii monarhului. 
 

Regele Charles al III-lea se va adresa unei naţiuni în doliu 

Regele Charles al Marii Britanii se va adresa vineri unei naţiuni în doliu după moartea mamei sale şi a figurii emblematice a ţării, regina Elisabeta, la vârsta de 96 de ani, scrie Reuters. 

 

Prinţul Harry a părăsit Castelul Balmoral

 
Ducele de Sussex a plecat în jurul orei 08:20 în această dimineaţă în faţa unui convoi de două maşini.
 
Meghan, ducesa de Sussex, nu l-a însoţit în Scoţia. 

Este de aşteptat ca Charles să fie proclamat oficial rege sâmbătă

Evenimentul va avea loc Palatul St James din Londra, în faţa unui organism ceremonial cunoscut sub numele de Consiliul de Aderare. 

Premierul Noii Zeelande a aflat de decesul reginei Elisabeta de la un  agent de pază care a trezit-o din somn: „A fost extraordinară. Îmi voi aminti râsetul ei”

Jacinda Arden a ţinut un discurs despre umanitatea şi măreţia reginei Elisabeta a II-a.  Aceasta spune că a fost trezită dis-de-dimineaţă: „Un agent mi-a pus lanterna în faţă la 4.50 dimineaţa. Am ştiut ce înseamnă”. Premierul declară că a rămas uimită de inteligenţa reginei şi modul în care a avut grijă de Noua Zeelandă. 

 

Povestea singurului român făcut cavaler al Imperiului. VIDEO  Momentul când Regina Elisabeta a II-a l-a numit Sir pe actorul Sean

 
Acordarea titlului de cavaler al Imperiului britanic reprezintă una dintre cele mai spectaculoase ceremonii derulate pe Palatul Buckingham. 
 
Persoane din toate domeniile au primit, în timpul domniei de 70 de ani ai Reginei, rang nobiliar în Marea Britanie, devenind cavaleri ai Imperiului britanic.
 
Ordinul Imperiului Britanic este acordat persoanelor care au adus servicii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi este oferit atât în sectorul civil, cât şi în cel militar. Cei care sunt înnobilaţi cu “Knight Grand Gross/Dame Grand Cross” sau Knight Commander/Dame Commander” primesc titlul de “Sir” sau “Dame”. 
 
 

Recruţii din Noua Zeelandă aduc un omagiu Reginei: dansul tradiţional haka în memoria sa 

La câteva ore după moartea Reginei Elisabeta a II-a, câţiva tineri recruţi din Ministerul Apărării din Noua Zeelandă au interpretat tradiţionalul dans haka, în semn de omagiu.
 
Momentul a avut loc în faţa Memorialului de Război din Auckland. 
 

VIDEO  Clipele solemne în care BBC a anunţat decesul Reginei â

 Regina Elisabeta a murit, a anunţat, sec, postul public de televiziune BBC, aseară, în jurul orei 20.30 (ora României). Prezentatorul era îmbrăcat adecvat momentului, în costum negru şi cu cravată tot de culoare închisă. Asta după ce, de dimineaţă, de la Palatul Buckingham s-a anunţat că Regina nu se simte bine. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici