MONITORUL APĂRĂRII: Siguranţa nu are preţ, dar securitatea costă/ O analiză a bugetului Apărării României

Apărarea trebuie să îşi aibă costul ei, acceptat şi asumat politic, transparent şi cu bună credinţă. Cheltuielile din apărare, deloc neglijabile, pot mişca o parte a economiei sau pot duce o ţară la faliment. Bugetul de 2% din PIB nu este un cec în alb, din care se fac doar cumpărături. Pregătirea personalului costă, la fel cum infrastructura are nevoie de reparaţii şi modernizare. Sustenabilitatea structurii de forţe trebuie să fie validată de o analiză strategică a apărării şi de revizii periodice ale acesteia. Într-o perioadă în care totul se cuantifică, onestitatea şi credibilitatea contează tot mai mult în Alianţă.

639 afişări

Imaginea articolului MONITORUL APĂRĂRII: Siguranţa nu are preţ, dar securitatea costă/ O analiză a bugetului Apărării României

MONITORUL APĂRĂRII: Siguranţa nu are preţ, dar securitatea costă/ O analiză a bugetului Apărării României

Bugetul apărării - condiţionare externă sau nevoie naţională?

Securitatea, condiţie primară pentru siguranţa oricărei activităţi sociale, a identităţii sau chiar a existenţei, presupune la rândul ei resurse şi acţiuni care incumbă costuri. Eficienţa rezultă din utilizarea optimă a resurselor şi îndeplinirea scopului propus. Totul pare simplu, într-o logică elementară. Iar rezultatul ar fi o însumare simplă de mai multe cheltuieli. Aritmetică primară, cu calcule simple, uşor de făcut de către oricine. Cu toate acestea, discuţiile pe tema bugetului pentru apărare continuă de ani buni, ultimul summit NATO fiind elocvent în această privinţă. Aceasta pentru că se încearcă o echilibrare corectă a contribuţiilor statelor membre la securitatea comună. Aproape ca un principiu comunist, de la fiecare după posibilităţi. S-a vorbit, chiar s-a convenit informal încă din 2012 (cina informală a miniştrilor apărării, Chicago), că 2% din GDP-Global Domestic Product (Produsul Intern Brut) ar fi o contribuţie relevantă şi corectă la efortul aliat. Unii au acceptat şi au adoptat rapid soluţia, în special cei care au o capacitate proprie irelevantă în comparaţie cu ameninţările cărora ar trebui să le facă faţă. Alţii, mai bine poziţionaţi, dar şi cu o economie mai puternică, au încă reţineri în creşterea cheltuielilor, pe care mulţi din proprii cetăţeni le consideră inutile. Apoi, la sfârşitul summitului de la Bruxelles, apare o altă cifră, 4, tot ca procent din GDP, care ar reflecta şi mai bine, şi mai corect efortul fiecăruia.

Ministrul german ripostează, bine argumentat, cu trimitere la materializarea sumelor, la ceea ce se doreşte de fapt. Capabilităţi, participare la misiuni, implicare cu trupe şi echipamente. Avertisment bine plasat privind o posibilă reducere a participării la Operaţiunea Resolute Support. Urmat de o idee şi mai îndrăzneaţă, dreptul de a avea arme nucleare.

În România, problema bugetului pentru apărare a fost, în mare parte rezolvată, obţinându-se un acord politic, nevalidat printr-o lege (ca în Polonia), prin care s-a stabilit alocarea a 2% din PIB în fiecare an, cel puţin până în 2026. Este un pas însemnat, pe care se bazează documentele de planificare a apărării. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie.

Prea puţin s-a vorbit despre proiecte concrete, despre modul în care se cheltuie acest buget. Se discută foarte mult despre programe de achiziţii, despre contracte cu sume importante, despre industria de apărare, despre offset, investiţii şi locuri de muncă. Totul pare clar, simplu şi coerent. Dar...

Să vedem mai întâi, pe scurt şi foarte simplificat, care ar fi cheltuielile pentru apărare sau de unde rezultă costurile apărării.

Principalele categorii de cheltuieli; cele mai importante sunt cele cu resursa umană

În primul rând, orice armată are oameni, resursa umană. Aşadar, primele cheltuieli sunt cu personalul – salarii/solde, diurne, îndemnizaţii, sporuri, prime, pensii, ajutoare sociale şi compensaţii. Apoi sunt cheltuielile de întreţinere a infrastructurii, a tehnicii, a echipamentelor existente. Există şi infrastructură şi tehnică în conservare, utilizabilă la război. Şi acestea necesită întreţinere periodică. Pentru siguranţă, dar şi pentru că există reguli şi standarde, sunt prevăzute stocuri. Acestea ar trebui să menţină capacitatea operaţională a unităţilor pentru anumite perioade de timp, mai lungi sau mai scurte. Aceste stocuri trebuie constituite şi refăcute periodic, dar şi depozitate, ceea ce presupune alte cheltuieli.

Infrastructura are o perioadă de viaţă definită, ca şi lucrările obligatorii ce trebuie realizate pentru siguranţă. După un timp, unele clădiri trebuie demolate, altele trebuie reparate sau modernizate, altele construite. Aşadar, alte cheltuieli. Ultimele două categorii sunt cu atât mai mari cu cât, aproape zece ani, lucrările necesare, de reparaţie sau de construcţie nu s-au făcut la timp.

Fiecare militar trebuie să se pregătească pentru misiune, astfel încât să utilizeze eficient echipamentele la dispoziţie, armamentul, precum şi structura din care face parte. De la tragerile cu arma, la zborul cu avionul sau ieşitul în larg, aceste activităţi presupun consumuri, presupun costuri. Pentru fiecare tip de misiune corespunzător doctrinei fiecărei categorii de forţe sunt necesare programe distincte de instrucţie, ceea ce înseamnă costuri asociate ce se cumulează.

Catalogul de costuri, şansa de a şti costul apărării

Un domn ministru de finanţe mă întreba la începutul anului 2011 cât costă o brigadă. I-am răspuns că are un cost variabil. Funcţie de tipul de brigadă, înzestrare, nivel de pregătire, tipuri de misiune, nivel de reacţie. A insistat: „bine, bine, dar, cam cât?”

 

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
aparare ,
securitate ,
cheltuieli ,
nato
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.