Nicolae Popa a ajuns în ţară

Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, a fost adus în ţară, aeronava cu care a fost transportat din Indonezia ajungând în noaptea de joi spre vineri pe Aeroportul Otopeni.

Nicolae Popa a ajuns în ţară

Fostul preşedintele Gelsor Nicolae Popa a fost adus cu o cursă privată de la Jakarta, care a aterizat pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni în jurul orei 2.20.

După întocmirea formalităţilor la intrarea în ţară, Nicolae Popa, însoţit de ofiţeri Interpol care l-au escortat din Indonezia, va fi dus în arest.

În urma semnării decretului de extrădare a lui Nicolae Popa de către preşedintele Indoneziei, o escortă s-a deplasat la Jakarta pentru a-l prelua şi a-l aduce în România, unde urmează să-şi execute pedeapsa de 15 ani de închisoare, pentru fraudă.

Popa a fost îmbarcat, joi, la bordul unei curse aeriene care, după aproximativ 16 ore de zbor şi o escală, a ajuns pe Aeroportul din Otopeni.

Nicolae Popa a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009.

Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al SOV Invest, societatea de administrare a FNI. Decizia definitivă în dosarul prăbuşirii FNI a fost dată în 4 iunie 2006, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
POPA ,
EXTRĂDARE ,
dosarul FNI
COMENTARII
  • Bobi 22 apr 2011

    Cu ce ii incalzeste pe pagubiti ca face asta puscarie ? Trebuia confiscata averea lui SOV si data oamenilor.

  • IRQ 22 apr 2011

    Nu face inchisoare, a venit ca vedeta cu avion inchiriat si este mult SUPERIOR romanilor cinstiti din Japonia si care au trebuit sa-si plateasca bilet.

    Cei cinstiti nu-si pot plati biletul in timp ce excrocii sunt tratati regeste.

    Sa raspunda Boc si Basescu de ce este aceasta discriminare?

  • cristi 22 apr 2011

    BASESCU L-A ADUS PE POPA ASA CUM A PROMIS IN 2009!!!

    In noiembrie 2009 Basescu a spus ca-l va aduce , adurat mai mult pt ca a fost nevoie de xemnatura presedintelui indoneziei plus acordul ministerelor justitiei si decizia unui tribunal

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa