Nicolăescu, despre o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal: Am informat SRI

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări privind o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, că a primit astfel de informaţii şi sesizat SRI.

2070 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu, despre o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal: Am informat SRI

Nicolăescu, despre o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal: Am informat SRI (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Întrebat dacă are informaţii că s-ar fi produs o contaminare intenţionată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, ministrul Eugen Nicolăescu a spus că a primit asemenea informaţii, "chiar din exteriorul institutului, pe diverse canale".

"De exemplu că, atunci când a fost întreruptă activitatea, pentru că s-au stricat două centrifuge, care făceau amestecarea foarte bună a produselor din vaccin, când s-a stat, o săptămână şi jumătate, două săptămâni, atunci s-ar fi putut întâmpla ceva în acest sens", a precizat Eugen Nicolăescu.

Ministrul a adăugat că alte persoane i-au spus că fosta şefă de la laborator "a făcut analizele cu superficialitate, pentru toate analizele, pentru fiecare lot în parte".

"Am informat SRI să ne dea sprijin în acest sens", a mai spus Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a declarat, vineri, că sunt suspiciuni că pe toată linia de fabricaţie a vaccinului antigripal de la Institutul Cantacuzino s-ar fi întâmplat "lucruri cu rea-voinţă", precizând că au fost cerute informaţii în acest sens de la alte organe abilitate ale statului.

"Am solicitat şi altor organe abilitate ale statului să ne pună la dispoziţie unele informaţii - pe care noi nu putem să le avem, pentru că nu avem de unde - dacă sunt suspiciuni ca pe toată linia de ferabricaţie să se fi întâmplat şi lucruri cu rea-voinţă. Avem şi asemenea informaţii", a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă vor fi luate măsuri în cazul celor 400.000 de doze de vaccin antigripal produse de Institutul Cantacuzino în acest sezon, care nu au putut fi puse pe piaţă din cauză că nivelul de endotoxine depăşea limita admisă, Eugen Nicolăescu a răspuns: "Dacă se va constatat că sunt vinovaţi, da".

Ministrul Sănătăţii a precizat că până nu se termină studiul clinic în cazul vaccinului, nu poate să se antepronunţe.

Agenţia Naţională a Medicamentului a interzis punerea pe piaţă a vaccinului antigripal produs de Institutul Cantacuzino, după ce rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care ar putea să producă la administrare reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic.

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Marius Savu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că Institutul Cantacuzino a produs în acest sezon 400.000 de doze de vaccin antigripal, din care au fost prelevate probe pentru analize de conformitate. Aceste probe transmise de Institutul Cantacuzino la Agenţia Naţională a Medicamentului erau însoţite de un buletin de conformitate al producătorului.

În 24 decembrie 2013, ANM a comunicat Institutului Cantacuzino că vaccinul nu poate fi pus pe piaţă întrucât nivelul de endotoxine depăşea limita admisă. Institutul Cantacuzino a făcut un nou test şi a cerut totodată ANM să reia verificările, rezultatele indicând, la ambele instituţii, că produsul nu este conform, a precizat Marius Savu.

La rândul său, ANM a trimis probe, pentru reverificare, şi Agenţiei franceze a Medicamentului, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform. Agenţia franceză a făcut şi un al doilea test, de reconfirmare, care de asemenea a indicat aceleaşi rezultate, răspunsul fiind primit de ANM miercuri.

În aceste condiţii, ANM a transmis o adresă oficială Institutului Cantacuzino şi, totodată, i-a informat pe ministrul Sănătăţii şi pe premier că vaccinul antigripal produs în ţară nu este conform şi nu poate fi pus pe piaţă, a precizat Marius Savu.

Preşedintele ANM a adăugat că reacţiile adverse în cazul administrării unui vaccin antigripal cu peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine poate avea reacţii adverse de tipul febră, frisoane şi, foarte rar, şoc anafilactic.

Ministerul Sănătăţii a arătat că testele efectuate până în prezent la doze de vaccin antigripal produs de Cantacuzino au arătat că toate reacţiile adverse înregistrate şi centralizate au fost minore, comparabile cu cele ale vaccinurilor din import, neînregistrându-se reacţii adverse severe.

"În acest context, pentru a asigura protecţia maximă obligatorie a populaţiei, întrucât "o componentă din cele 13 analizate a fost neconformă", pe baza documentelor existente până în prezent, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a decis ca cele 400.000 de doze de vaccin produse de Institutul Cantacuzino "să fie utilizate la adulţi numai în situaţia apariţiei unei pandemii în care cel puţin una dintre tulpinile vaccinului gripal sezonier se regăseşte în virusul pandemic", potrivit MS.

Ministerul Sănătăţii a precizat că a solicitat sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru ca specialiştii acesteia, împreună cu personalul Institutului Cantacuzino, să efectueze "o analiză complexă asupra procesului de producţie, pentru identificarea tuturor determinanţilor care au influenţat calitatea produsului şi, ulterior, OMS să stabilească măsurile pentru eliminarea acestora în scopul reluării producţiei de vaccin gripal în anul 2014 fără niciun fel de risc".

Totodată, Ministerul Sănătăţii a cerut, joi, Curţii de Conturi, să verifice modul în care au fost folosiţi banii publici primiţi de Institutul Cantacuzino şi să stabilească valoarea prejudiciului pentru producţia de vaccin antigripal în care s-a găsit o concentraţie foarte mare de endotoxine. Curtea de Conturi urmează să verifice modul în care au fost folosiţi banii primiţi de institut prin HG nr. 320/2013.

La finalizarea anchetei comune efectuate de Institutul Cantacuzino şi experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dar şi a anchetei Curţii de Conturi, se va evalua pe baza concluziilor prezentate de aceştia dacă va fi necesară înaintarea dosarului către organele abilitate ale statului, a mai arătat MS.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus, printr-un ordin emis joi, schimbarea din funcţie a directoarei Institutului Cantacuzino, Aurelia Drăghici, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

La conducerea Institutului Cantacuzino a revenit Radu Iordăchel, care fusese demis în iulie 2013, de către ministrul Eugen Nicolăescu, din cauza unor probleme de management. Acesta a fost repus în funcţie după ce a câştigat în instanţă supendarea ordinului prin care a fost demis, până la judecarea cererii acestuia de anulare a dispoziţiei ministrului Sănătăţii, au precizat sursele citate.

În luna mai 2013, ministrul Eugen Nicolăescu anunţa că Institutul Cantacuzino devine, prin Hotărâre de Guvern, serviciu de interes economic general şi va primi din fondul de rezervă al Guvernului 10 milioane de lei, sumă care nu reprezintă ajutor de stat, ci compensaţie financiară din partea statului.

Nicolăescu mai preciza atunci că s-a ocupat personalul de reluarea activităţii institutului şi a discutat cu ANM scurtarea etapelor, pentru ca producţia de vaccin antigripal să poată fi reluată în sezonul 2013-2014.

Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccinuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici