NINSOARE ŞI VISCOL: Zeci de trenuri anulate. Ce drumuri sunt închise sau cu restricţii

Autostrada Soarelui a fost închisă, joi, timp de mai multe ore, pe tronsonul Lehliu – Fundulea, din cauza ninsorii şi a visolului, care au redus vizibilitatea, circulaţia fiind întreruptă sau restricţionată şi pe alte drumuri naţionale din ţară.

9856 afișări
Imaginea articolului NINSOARE ŞI VISCOL: Zeci de trenuri anulate. Ce drumuri sunt închise sau cu restricţii

NINSOARE ŞI VISCOL: Zeci de trenuri anulate. Ce drumuri sunt închise sau cu restricţii(Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română, pe autostrada A2, începând de la ora 13.00 a fost redeschisă circulaţia pe tronsonul Bucureşti - Lehliu pentru toate categoriile de autovehicule. Traficul pe A2 a fost întrerupt în jurul orei 11.00, pe tronsonul Lehliu - Fundulea, din cauza ninsorii şi a visolului.

De asemenea, pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti s-a format gheaţă între kilometrii 49 şi 86, iar stratul de zăpadă măsoară între unu şi doi centimetri.

Potrivit Comandamentului Central de Iarnă, circulaţia este întreruptă, din cauza zăpezii şi viscolului, pe DN22F Izvoarele - Nalbant, în judeţul Tulcea, şi pe DN23B Măicăneşti - Codreşti, în judeţul Vrancea.

Totodată, conform informaţiilor primite de la dispeceratele de poliţie, din cauza ninsorii au fost impuse restricţii pentru traficul greu, în vederea evitării blocajelor şi pentru facilitarea intervenţiei utilajelor de deszăpezire.

Astfel, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone a fost restricţionat traficul pe DN22 Râmnicu Sărat - Brăila şi pe DN2C Costeşti - Padina.

Circulaţia a fost restricţionată, începând cu ora 10.45, pe DN2, între Urziceni şi Buzău, şi pe DN2C, pe tronsonul Slobozia - Amara - Tovărăşia şi Buzău, pentru autovehiculele care depăşesc 7,5 tone, precum şi pe DN5 Bucureşti - Giurgiu.

Circulaţia a fost închisă pe DN 22 Râmnicu Sărat - Băile, în judeţul Buzău. Traficul pe DN 22 a fost închis între kilometri 2 şi 30, a precizat CNADNR într-un comunicat de presă.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va închide joi, 2 februarie, încă zece drumuri naţionale, pe lângă cele patru pe care traficul a fost deja oprit.

Cele zece drumuri sunt:

DN3 (Bucureşti-Călăraşi-Constanţa), DN4 (Bucureşti-Olteniţa), DN5 (Bucureşti-Giurgiu), DN5B (care leagă oraşul Giurgiu de DN6), DN6 (Bucureşti-Timişoara), DN41 (Olteniţa-Giurgiu), DN54 (Turnu Măgurele-Caracal), DN55A (Bechet-Calafat), DN56 (Craiova-Calafat) şi DN61 (Găeşti-Giurgiu).

În prezent, CNADNR acţionează cu 2.127 utilaje de deszăpezire şi dispune de 62.000 de tone de sare şi 13.000 tone de nisip.

Informaţii despre starea drumurilor pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau de pe pagina de internet www.cnadnr.ro Situaţia Drumurilor Naţionale.

Şoferii sunt sfătuiţi să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii trebuie să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă şi să aibă lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, precum şi sistem de climatizare-dezaburire funcţional.

În cazul în care traficul rutier se întrerupe din cauza zăpezii, şoferii sunt sfătuiţi să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.

Nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte, respectiv de la 420 la 560 de lei.

Şoferii sunt obligaţi să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor când carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

  • 41 de trenuri anulate, o linie a fost închisă

În ceea ce priveşte căile ferate, au fost anulate 41 de trenuri, o linie a fost închisă, în trimp ce pe şinele ferate acţionează 148 de utilaje de deszăpezire.

Boagiu a mai spus că la Aeroportul Otopeni acţionează 26 de utilaje de deszăpezire, la Băneasa opt utilaje, la Traian Vuia 11 utilaje şi la Mihail Kogălniceanu cinci utilaje.

Totodată, pe Dunăre se află trei nave de intervenţie, în zonele Galaţi, Tulcea şi Sulina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici