Noi PROTESTE în Portul Constanţa. Peste 300 de angajaţi cer ca MT să rămână acţionar majoritar

Peste 300 de angajaţi din Portul Constanţa care se opun ca Primăria să primească noi acţiuni în port protestează, marţi dimineaţă, pentru a doua zi consecutiv, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, solicitând ca Ministerul Transporturilor să rămână acţionar majoritar în port.

319 afișări
Imaginea articolului Noi PROTESTE în Portul Constanţa. Peste 300 de angajaţi cer ca MT să rămână acţionar majoritar

Noi PROTESTE în Portul Constanţa. Peste 300 de angajaţi cer ca MT să rămână acţionar majoritar (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Protestatarii s-au strâns la ora 7.30 în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, unde suflă în vuvuzele, iar câţiva dintre ei bat în butoaie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oamenii au pancarte pe care scrie "Portul Constanţanu nu e poftă de baron", "Portul Constanţa nu e club de noapte", "Şova, nu uita, suntem împotriva ta", "Guvernul Ponta, campionul naţional al dezamăgirii".

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlac, a declarat, marţi dimineaţă, că angajaţii din port nu vor renunţa la proteste până când nu se va reveni asupra proiectului care prevede ca municipalitatea să primească alte 13 procente din acţiunile portului, iar Ministerul Transporturilor să îşi piardă calitatea de acţionar majoritar.

TITLURILE ZILEI

Protestul de marţi este programat până la ora 9.00, acţiunea urmând să fie reluată miercuri dimineaţă.

Aproximativ 300 de angajaţi din Portul Constanţa au protestat şi luni dimineaţă timp de două ore, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime.

Ulterior, o delegaţie a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare s-a întâlnit cu primarul Radu Mazăre, însă discuţiile nu au ajuns la niciun rezultat. Cele două părţi s-au acuzat reciproc, primarul spunându-le sindicaliştilor că îi apără pe oamenii de afaceri din port, iar sindicatele acuzându-l că i-a forţat pe cei care au semnat pentru transferul de acţiuni.

Primarul le-a spus celor prezenţi că nu este în regulă ce s-a întâmplat până acum în port pentru că anumiţi investitori au fost avantajaţi atât printr-un nivel redus al chiriilor, stabilit prin Ordonanţă de Urgenţă, cât şi prin contracte de concesiune pe 50 de ani, în condiţiile în care în prezent cei care vor să investească pot încheia contracte doar pe o perioadă de zece ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă zece ani.

Radu Mazăre a mai spus că trecerea portului la comunitatea locală a fost una dintre promisiunile USL în campania din 2012 şi că intenţionează să o respecte, el prezentându-le protestatarilor mai multe dosare în care se aflau 45.000 de semnături de la constănţeni care ar fi de acord cu transferul către CL a altor 13 la sută din acţiunile portului.

Preşedintele Traian Băsescu afirma, sâmbătă, la o dezbare a Fundaţiei Mişcarea Populară, că a da "un port care face investiţii de 500 de milioane în ultimul an lui Măzărică, clovnul naţional", este "un element de dispreţ pentru interesul naţional".

De asemenea, Băsescu spunea, săptămâna trecută, că "ultima aventură pe care se pregăteşte să o livreze premierul Ponta" este o hotărâre de Guvern de transfer al unui pachet de acţiuni ale Portului Constanţa către Primăria condusă de Radu Mazăre, calificând demersul drept "o ilegalitate majoră".

Ulterior, premierul Victor Ponta declara că preşedintele Traian Băsescu este cel care are interese personale legate de Portul Constanţa şi nu doreşte eliminarea actelor de corupţie din acea zonă, pentru a proteja firmele care l-au ajutat în prezent şi a nu răspunde pentru neregulile săvârşite ca ministru.

În 1 mai, în cadrul unei vizite făcute în judeţul Constanţa, premierul Victor Ponta spunea că procedura de transfer a acţiunilor Portului Constanţa către Consiliul Local va continua, chiar dacă există riscul "să se supere" anumite persoane, el susţinând că portul se va dezvolta mai bine după ce o parte din acţiuni vor fi listate la bursă.

În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţie Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20 de procente şi tot 20 de procente are şi Consiliul Local Municipal.

Guvernul şi autorităţile locale propun ca structura acţionariatului APM să fie următoarea: 33 la sută Consiliul Local Constanţa, 33 la sută Ministerul Transporturilor, 20 la sută Fondul Proprietatea şi 14 la sută din acţiuni să fie listate pe Bursă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici