Uite noile măsuri adoptate de autorităţi în caz că te infectezi cu COVID-19

  • Pacienţii asimptomatici pot fi externaţi după 48 de ore de la internare
  • Pacienţii asimptomatici cu factor de risc, precum şi cei cu forme uşoare, vor fi internaţi în spitale de faza a II-a sau suport
  • Simptomaticii cu forme medii sau severe vor fi internaţi în spitale de faza I şi a II-a care au în structură secţii de terapie intensivă
16656 afișări
Imaginea articolului Uite noile măsuri adoptate de autorităţi în caz că te infectezi cu COVID-19

Uite noile măsuri adoptate de autorităţi în caz că te infectezi cu SARS-CoV-2

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a crescut alarmant în ultima perioadă iar în fiecare zi se atinge un nou vârf.

Potrivit Monitorului Oficial, în aşteptarea rezultatului, pacienţii suspecţi de COVID-19 vor fi izolaţi într-o cameră individuală a spitalului sau în alte locaţii desemnate.

Dacă o persoană este suspectă de COVID-19 dar testul este negativ, aceasta va fi internată până când medicii vor stabili diagnosticul.

Pacienţii asimptomatici care nu vor să stea în spital pot fi externaţi după 48 de ori de la internare, cu condiţia izolării la domiciliu sau la o locaţie alternativă până la împlinirea celor 14 zile de carantină.  

Au fost adoptate şi noi măsuri pentru pacienţii asimptomatici cu factor de risc, precum şi cei cu forme uşoare. Aceştia vor fi internaţi în spitale de faza a II-a sau suport. Externarea lor se poate face după minimum 10 zile de la internare şi cel puţin 72 de ore de la lipsa febrei şi ameliorarea simptomatologiei.

Pacienţii care au forme medii sau severe vor fi internaţi în spitale de faza I şi a II-a care au în structură secţii de terapie intensivă. În cazul lor, internarea trebuie să dureze cel puţin 14 zile de când au apărut primele simptome şi cel puţin 72 de ore de la lipsa febrei.

AUTOR- Cristina Nicolae

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici