Nou protest la Oltchim: Peste 200 de angajaţi au blocat DN 64

Peste 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au blocat, miercuri, Drumul Naţional 64 şi cer administratorului judiciar şi reprezentanţilor Ministerului Economiei să vină la Vâlcea pentru a le prezenta planul privind unitatea.

389 afișări
Imaginea articolului Nou protest la Oltchim: Peste 200 de angajaţi au blocat DN 64

Nou protest la Oltchim: Peste 200 de angajaţi au blocat DN 64 (Imagine: Laszlo Raduly/Arhiva Mediafax Foto)

Oamenii au blocat DN 64 la ieşirea din Râmnicu Vâlcea, spunând că nu vor renunţa la protest până când administratorul judiciar şi reprezentanţii Ministerului Economiei nu vor veni la Vâlcea să discute cu ei.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, oamenii sunt nemulţumiţi de rastanţele salariale şi de faptul că au fost anunţaţi că vor fi disponibilizaţi înainte ca planul de reorganizare al unităţii să fie elaborat şi aprobat.

"Oamenii au blocat Drumul Naţional 64, la ieşirea din oraşul Râmnicu Vâlcea, şi nu vor să mai intre în secţii până când administratorii judiciari şi reprezentanţii Ministerului Economiei nu vin la faţa locului. Ei vor explicaţii în ceea ce priveşte disponibilizările şi nu sunt de acord cu încălcarea legii, deoarece practic se trimite în şomaj înainte să fie elaborat şi aprobat planul de reorganizare de către Adunarea Generală a creditorilor", a declarat şeful sindicatului, Mihai Diculoiu.

La ora transmiterii acestei ştiri, DN 64 este blocat la ieşirea din Râmnicu Vâlcea spre Drăgăşani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici