Noul contract colectiv de muncă la CFR Marfă semnat marţi, prevede protecţie pentru disponibilizaţi

Sindicaliştii şi conducerea CFR Marfă au semnat, marţi, noul Contract Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2011, care prevede protecţie pentru salariaţii care urmează să fie disponibilizaţi, prin sumele colectate din primele de vacanţă la care renunţă toţi angajaţii.

670 afișări
Imaginea articolului Noul contract colectiv de muncă la CFR Marfă semnat marţi, prevede protecţie pentru disponibilizaţi

Noul contract colectiv de muncă la CFR Marfă semnat marţi, prevede protecţie pentru disponibilizaţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vicepreşedintele Federaţiei Mişcare de Locomotivă, Sala Voicu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că marţi s-a semnat noul Contract Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2011, dar nu ştie dacă acesta a fost înregistrat la Inspecţia Muncii.

Potrivit lui Sala Voicu au fost două puncte importante în discuţia cu administraţia, respectiv protecţia salariaţilor care urmează să fie disponibilizaţi şi păstrarea permiselor şi autorizaţiilor clasa a-II-a.

"După înregistrarea contractelor, angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi sume de bani colectate din primele de vacanţă la care salariaţii renunţă tocmai pentru a fi asigurată această protecţie", a precizat Sala Voicu.

Contractul colectiv de muncă cuprinde clauze referitoare la contractul individual de muncă, angajarea, condiţiile de muncă şi salarizare ale personalului, timpul de muncă şi odihnă, drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor în promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, drepturile sindicatelor şi ale reprezentanţilor salariaţilor, calificarea, recalificarea, pregătirea şi perfecţionarea profesională, potrivit unui comunicat al administraţiei.

Sindicate din sistemul feroviar ameninţau, în 8 februarie, cu greva la începutul lunii martie, după declanşarea conflictului de interese, deoarece expiraseră contractele colective de muncă la toate cele trei companii, susţinând că nu acceptă diminuarea salariilor şi nici disponibilizări colective.

Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, declara, în urmă cu o săptămână, că reprezentanţii FMI au spus că sunt de acord cu restructurarea celor trei companii de cale ferată şi cu privatizarea CFR Marfă, argumentând că Guvernul susţine că nu este altă soluţie.

"În continuare se doreşte o restructurare a celor trei companii de cale ferată, cu care sindicatele nu sunt de acord pentru că în ultimii 20 de ani sistemul feroviar a fost restructurat şi s-a ajuns de la 230.000 de salariaţi la 50.000 de salariaţi. FMI este de acord cu restructurarea propusă de Guvernul României şi cu privatizare CFR Marfă, noi nu suntem de acord nici cu această privatizare, pentru că suntem într-o perioadă de criză şi nu este oportun, nu va aduce nimic nouă pentru că probabil se va vinde pe un preţ foarte mic sau se va face un transfer al activelor şi nu se va vinde afacerea în sine", spunea Măntescu la finalul discuţiilor cu reprezentanţii FMI.

Potrivit lui Măntescu, aproximativ 6.000 de salariaţi de la calea ferată riscă să rămână fără locuri de muncă în martie-aprilie, iar sindicatele iau în calcul toate acţiunile sindicale pe care le au la îndemână.

Măntescu mai spunea că a primit o informaţie potrivit căreia CFR Marfă a solicitat Guvernului, în decembrie 2010, un ajutor de stat, însă nu l-a primit, în timp ce operatori privaţi au fost susţinuţi.

Potrivit lui Măntescu, în sistemul feroviar de stat sunt în prezent 56.000 de angajaţi, cu un salariu mediu net pe 2010 de 1.600 lei pe lună. Contractele colective de muncă au expirat la 31 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici