Numărul cazurilor de gripă porcină a ajuns la 6.218, iar al deceselor la 92

Numărul cazurilor de gripă A/H1N1 a ajuns la 6.218, iar cel al deceselor la 92, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 41 de cazuri noi de infectare cu virusul gripal şi şapte deces, a declarat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

60 afișări
Imaginea articolului Numărul cazurilor de gripă porcină a ajuns la 6.218, iar al deceselor la 92

Numărul cazurilor de gripă porcină a ajuns la 6.218, iar al deceselor la 92 (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)

Campania de vaccinare împotriva gripei A/H1N1 continuă, iar pentru a verifica modul în care este realizată aceasta în cabinetele medicilor de familie, o echipă condusă de secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel a efectuat, marţi, controale la policlinicile Vitan şi Titan.

"Am constatat că vaccinarea la cabinetul medicilor de familie se desfăşoară normal, există vaccinuri, iar oamenii solicită imunizarea. Dacă în luna decembrie erau cinci-şase persoane, acum numărul acestora a crescut, chiar şi de 100 de ori, ajungând la 500-600 pe zi", a spus secretarul de stat.

În Policlinica Vitan, Streinu-Cercel a fost asaltat de bolnavii care aşteptau să se vaccineze, fiecare dorind să afle cât mai multe informaţii din "gura specialistului". Oamenii au vrut să afle care sunt reacţiile adverse ale vaccinului, dar mai ales dacă vârsta poate fi un impediment sau dacă afecţiunile cardiace au contraindicaţii la vaccinare.

După ce le-a explicat faptul că singurele contraindicaţii ale vaccinului sunt pentru cei care au alergie la ou, probleme de coagulare a sângelui, pecum şi la gravide în primele luni de sarcină şi copiii până în şase ani, Streinu-Cercel, împreună cu echipa din Ministerul Sănătăţii, a plecat la Policlinica Titan.

Aceleaşi întrebări din partea pacienţilor le-au fost adresate specialiştilor şi la Policlinica Titan. Streinu-Cercel a explicat, totodată, că în cazul în care solicitările privind vaccinarea vor scădea, atunci toate centrele suplimentare vor fi închise, imunizarea urmând să se realizeze numai în cabinetele medicilor de familie.

"De fapt, de astăzi am închis centrul de la «Matei Balş», rămânând deschise cele din spitalele municipalităţii, de la Piaţa Unirii, Grozăveşti, Institutul Cantacuzino, Institutul de Sănătate Publică şi Spitalul Fundeni", a precizat Adrian Streinu-Cercel.

O echipă a Ministerului Sănătăţii, condusă de secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, controlează, începând de marţi, activitatea medicilor de familie în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva virusului A/H1N1 a pacienţilor înscrişi pe liste. Concomitent cu aceste verificări, inspectorii sanitari de stat desfăşoară, în perioada 7 - 27 ianuarie, acţiuni de control similare şi în cazul imunizărilor din programul naţional de vaccinare, dar şi împotriva gripei sezoniere.

Campania de vaccinare în România a început în 27 noiembrie 2009, cu imunizarea grupelor la risc. La jumătatea lunii decembrie, campania de vaccinare împotriva virusului gripal A/H1N1 a fost extinsă la toate categoriile de populaţie cu vârsta de peste 16 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici