Numărul deceselor din cauza gripei, în creştere. Alte cinci persoane, din trei judeţe diferite, au murit

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că au fost confirmate alte cinci decese cauzate de virusul gripal. Numărul total al deceselor din acest sezon a ajuns la 45.

1074 afișări
Imaginea articolului Numărul deceselor din cauza gripei, în creştere. Alte cinci persoane, din trei judeţe diferite, au murit

Numărul deceselor din cauza gripei, în creştere. Alte cinci persoane, din trei judeţe diferite, au murit din cauza gripei

Este vorba despre cinci femei cu vârste cuprinse între 54 şi 78 de ani, două dintre acestea fiind din judeţul Suceava, alte două din Caraş-Severin, iar a cincea victimă din Satu-Mare.

Toate cele cinci persoane erau nevaccinate.

Numărul total de decese de la debutul sezonului 2017-2018 a ajuns astfel la 45.

Ministerul Sănătăţii a transmis populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.

Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.

Totodată, avertizează MS, este necesar ca în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici