Numărul persoanelor care ameninţă că se sinucid, de patru ori mai mare în ultimele şapte zile

Numărul persoanelor care ameninţă că se sinucid a crescut de patru ori în ultimele şapte zile, după mediatizarea cazului femeii care s-a aruncat în gol după ce a stat 35 de ore pe un bloc din Capitală, potrivit unui răspuns al IGSU la solicitarea MEDIAFAX.

353 afișări
Imaginea articolului Numărul persoanelor care ameninţă că se sinucid, de patru ori mai mare în ultimele şapte zile

Numărul persoanelor care ameninţă că se sinucid, de patru ori mai mare în ultimele şapte zile

"În perioada 21 - 27 mai, la nivel naţional s-a intervenit la 23 de cazuri în care persoane au făcut obiectul tentativelor de suicid", se arată în răspunsul formulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), la solicitarea MEDIAFAX.

Sursele citate au precizat că, de la începutul anului şi până joi, 21 mai, IGSU intervenise, la nivel naţional, la numai şase tentative de sinucidere.

Din totalul cazurilor înregistrate în ultima săptămână, 18 persoane au ameninţat că se aruncă de la înălţime, iar restul de cinci au anunţat că intenţionează să îşi dea foc, să se se otrăvească ori să se arunce în apă.

Din cele 23 de ameninţări cu sinuciderea, şase au fost puse în practică, însă, potrivit IGSU, în toate situaţiile, persoanele au fost preluate în viaţă de la locul intervenţiei şi transportate de urgenţă la spital.

Numărul acestor tentative a crescut, practic, de patru ori, după ce cazul unei femei, care, la data de 21 mai s-a urcat pe un bloc din Capitală, iar a doua zi, după 35 de ore, s-a aruncat în gol, a fost intens mediatizat.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat a prezentat, duminică, concluziile analizei privind modul de intervenţie în acest caz.

Secretarul de stat a arătat că atunci când aceste cazuri sunt foarte mediatizate se produce o înmulţire a lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici