O familie din Constanţa, care a comandat pizza acasă, a găsit în cutie şi două unghii false

Două unghii false este ceea ce a primit o familie din Constanţa în pizza pe care cei doi soţi o comandaseră la o pizzerie cunoscută din oraş. Fotografia şi povestea au fost publicate pe o reţea de socializare.

1588 afișări
Imaginea articolului O familie din Constanţa, care a comandat pizza acasă, a găsit în cutie şi două unghii false

O familie din Constanţa, care a comandat pizza acasă, a găsit în cutie şi două unghii false

Tânăra care a postat fotografia, în care se vede cutia ce mai conţine, pe lângă feliile de pizza, şi două unghii false, spune că a solicitat pizzeriei unde a făcut comanda să-i fie returnaţi banii, dar reprezentanţii societăţii au refuzat, oferind, în schimb, o altă pizza.

Postarea a atras multe comentarii, unele fiind făcute în glumă, dar majoritatea exprimând indignarea celor care au postat şi cuvinte deloc măgulitoare la adresa pizzeriei.

Mai mult decât atât, aceeaşi tânără spune că la o altă comandă anterioară, tot de pizza, dar la o altă firmă din oraş, a găsit fire de păr în mâncare.

De data aceasta ea a susţine că va depune o plângere la Protecţia Consumatorilor.

”Mâine merg la OPC. Acum nu răspunde nimeni la telefon. Am cerut banii înapoi şi nu mi-i dau”, se arată în anunţul postat pe Facebook.

Şeful OPC Constanţa, Horia Constantinescu, susţine că până în prezent nu a fost depusă nicio plângere în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici