O fată de 13 ani, dispărută de acasă, a fost găsită decedată într-o pădure

  • O fată în vârstă de 13 ani, dată dispărută de familie, a fost găsită, duminică, decedată într-o râpă din pădurea din Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud.
  • Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauza decesului.
1592 afișări
Imaginea articolului O fată de 13 ani, dispărută de acasă, a fost găsită decedată într-o pădure

Familia fetei în vârstă de 13 ani, din Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud, a anunţat dispariţia copilei sâmbătă seara, în jurul orei 20.40,

Poliţiştii au căutat-o pe fată, însă din cauza vizibilităţii reduse, acţiunea s-a încheiat duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00.

La primele ore ale dimineţii, familia i-a anunţat pe poliţişti că un vecin a găsit-o pe fată într-o pădure din Telciu, căzută într-o râpă de aproximativ 35 de metri.

Din păcate, copila era decedată.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să se stabilească, în urma necropsiei dispuse, cauzele şi modalitatea producerii decesului şi împrejurările producerii evenimentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici