O judecătoare din Bucureşti, pusă sub acuzare în cazul interceptărilor ilegale

Judecătoarea Mihaela Pârvu de la Tribunalul Bucureşti a fost pusă sub acuzare în dosarul privind interceptările neautorizate de convorbiri telefonice, discuţii ambientale, transmisii tip SMS, în care au fost deja reţinute 41 de persoane, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

O judecătoare din Bucureşti, pusă sub acuzare în cazul interceptărilor ilegale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Judecătoarea Mihaela Pârvu de la Secţia contencios-administrativ a Tribunalului Capitalei este învinuită de infracţiuni informatice şi infracţiuni prevăzute de Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precizează sursele citate.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut 41 de persoane în cazul interceptărilor neautorizate, alte şase având interdicţii de a nu părăsi localitatea pe perioada cercetărilor.

Serviciul Teritorial Alba al DIICOT a reţinut 36 de învinuiţi, iar Serviciul Teritorial Iaşi cinci, au precizat sursele citate, adăugând că procurorii urmează să facă propunere de arestare preventivă a acestora pe care s-o înainteze instanţelor.

Potrivit anchetatorilor, în urma amplei acţiuni de miercuri, 47 de persoane au fost puse sub învinuire, însă investigaţiile continuă.

Video Stirileprotv.ro



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
INTERCEPTĂRI NEAUTORIZATE ,
ANCHETĂ ,
COMENTARII
  • Iancu Jianu 5 iun 2010

    Se emit acte de proprietate pe - morţi - în condiţiile când există succesori şi în situaţia când legea prevede în mod expres, privind succesiunile, că se emit acte pe succesori, persoane vii. Cum poate admite o JUDECATOARE a tribunalului capitalei unei ţări şi care este motivul de acceptă şi validează acte emise pe morţi ? Spaga , corupţia, zeci de mii de euro. Se emit acte pe terenuri care au deaja proprietari, etc. Cum pot pentru terenurile cu anexe şi case, dintodeauna în circuitul civil, acestea fiind succesiv trasmise prin moştenire fără a fi înstrăinate, ca JUDECATOARELE, absurd şi încălcâd grav legile, să valideaze acte adiminstrative de împroprietărire în condiţiile Art. 23 şi 36, Legea 18/1991, în condiţiile cănd aceste terenuri sub comunism nu au aparţinut cooperativei sau statului. In 1974, Ceauşescu, a emis un decret care a făcut referire numai la acte de înstrăinare, condiţie când terenul intra în proprietatea statului, nu şi la terenurile şi casele transmise prin succesiune. Bani mulţi încasează aceste judecătoare pentru asemenea încălcări ale legii ! Aceste judecătoare sunt cunosc ute de multe persoane în secţiile civile, filiere prin care trec aceste procese . Aceste JUDECATOARE vor fi aduse la cunoştinta publicului şi supuse judecării opiniei publice!

  • Iancu Jianu 5 iun 2010

    Cum pot JUDECATOARELE din Jecătoriile Cornetu, Buftea şi TRIBUNALUL BUCURESTI să valideze acte emise de primarii comunele limitrofe Bunureştiului, cred că şi în jurul celorlalte mari oraşe ale ţării, acte pe zeci de hectare care nu mai sunt ale foştilor proprietari, validări pe numele unor latifundiari cu sute de hecatare obţinute fraudulos ? Un exemplu îl constituie Gigii Becali care a ajuns să preia prin act de cesionare, 1, 75 Ha la Pipera de la o persoană oligofrenă gradul III, adică * ? Cum s-a putut aşeza la masa Gigii Becalii cu un * ca să semneze un act de cesiune ?

    Datorită JUSTITIEI ineficiente, corupţiei , incapacităţii profesionale, etc. , STATUL ROMAN a ajuns să trăiască o tragedie şi să vândă viitorul acestui popor !

  • Vasile Zarnescu 4 iun 2010

    Se confirma, inca o data, necesitatea ca, in proxima revizuire a cosntitutiei, sa se introduca, provizoriu, amendamentul propus inca acum vreo 5 ani: prezumtia de vinovatie a magistratilor. Pentru detalii, vezi: , printre altele, http://curentul.net/2010/02/02/mascarada-magistraturii-maculate/ .

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa