O tânără care conducea cu 200 km/h pe DN2, depistată de poliţişti

O tânără din Iaşi care conducea un autoturism cu 200 de km/h pe DN2, a fost depistată de poliţiştii buzoieni, care i-au aplicat o amendă de 810 lei şi i-au reţinut permisul pentru 90 de zile.

970 afișări
Imaginea articolului O tânără care conducea cu 200 km/h pe DN2, depistată de poliţişti

O tânără care conducea cu 200 km/h pe DN2, depistată de poliţişti (Imagine: Adriana Neagoe/ Mediafax Foto)

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Buzău au depistat, vineri, o tânără, de 28 de ani, din Iaşi, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă.

Aceasta a fost înregistrată cu aparatul radar, pe Drumul Naţional 2/European 85, în afara localităţii Racoviţeni, în timp ce rula cu 200 km/h, adică de peste două ori mai mult decât viteaza maximă admisă pe un drum naţional în afara localităţii (90 km/h).

Conform legislaţiei în vigoare, tânăra a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 810 de lei.

TITLURILE ZILEI

Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici