OFERTE DE SĂRBĂTORI: Pe Valea Prahovei şi în Braşov - de la 280 de lei până la 1.600 de euro. În Transilvania şi Bucovina - plimbări cu sănii trase de cai şi relaxare în jacuzzi

Turiştii care îşi petrec sărbătorile pe Valea Prahovei sau în Braşov se pot bucura de saună, plimbări cu sănii, pot participa la tăierea porcului sau merge la colindat. Tarifele încep de la 280 de lei două nopţi de cazare, însă există şi varianta închirierii unei vile, pentru câteva mii de euro. Turiştii care îşi petrec sărbătorile de iarnă în Transilvania sau Bucovina se pot plimba cu sănii trase de cai, pot asista la tăierea porcului, pot practica sporturi extreme sau se pot relaxa în jacuzzi. Tarifele încep de la 100 de euro pentru un sejur de trei nopţi şi pot ajunge la 600 de euro.

752 afișări
Imaginea articolului OFERTE DE SĂRBĂTORI: Pe Valea Prahovei şi în Braşov - de la 280 de lei până la 1.600 de euro. În Transilvania şi Bucovina - plimbări cu sănii trase de cai şi relaxare în jacuzzi

OFERTE DE SĂRBĂTORI: Pe Valea Prahovei şi în Braşov - de la 280 de lei până la 1.600 de euro. În Transilvania şi Bucovina - plimbări cu sănii trase de cai şi relaxare în jacuzzi (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Valea Prahovei - cea mai scumpă staţiune rămâne Sinaia

Hotelierii de pe Valea Prahovei au oferte speciale de sărbători, în timp ce proprietarii de pensiuni închiriază vilele pentru Revelion pe câteva mii de euro, unii dintre ei punând condiţii precum interdicţia de a aduce mâncare şi băutură din afară.

Preţurile de cazare la hotelurile şi pensiunile din staţiunile de pe Valea Prahovei sunt, anul acesta, egale sau cu cinci - zece procente mai mari decât anul trecut, spun hotelierii şi reprezentanţii agenţiilor de turism. Aceştia precizează că, acolo unde tarifele la cazare sunt mai mari, acestea sunt dublate de oferte speciale, gratuităţi sau diverse facilităţi pentru turişti. La fel ca şi în anii trecuţi, preţurile la cazare pe Valea Prahovei variază în funcţie de clasificarea unităţilor hoteliere, dar şi de staţiune.

Conform ofertelor puse la dispoziţie de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Sinaia, cea mai căutată dintre staţiunile de pe Valea Prahovei, rămâne şi în acest sezon cea mai scumpă dintre staţiunile prahovene.

Spre exemplu, hotelul de trei stele "Mara", administrat de RA-APPS, propune pachete speciale pentru Crăciun, care cuprind două sau trei nopţi de cazare. Astfel, în perioada 23 - 27 decembrie la acest hotel o cameră dublă costă 250 de lei pe noapte, iar preţul unui apartament ajunge până la 1.800 de lei pentru trei nopţi. Aceste preţuri includ, pe lângă cazare, mic dejun, trataţie tradiţională, cină festivă în seara de Crăciun, acces la piscină, saună şi jacuzzi. Copiii care vor sta în aceeaşi cameră cu părinţii vor avea gratuitate la cazare, însă vor plăti micul dejun, ceea ce presupune 25 de lei pe zi pentru copiii cu vârste între şase şi 17 ani şi 60 de lei meniul pentru cina festivă de Crăciun.

Pentru Revelion, preţurile pachetelor turistice la Hotelul "Mara" din Sinaia sunt comparabile cu cele din staţiunile străine. Astfel, o noapte de cazare într-o cameră single în perioada 29 decembrie - 4 ianuarie costă 425 de lei, iar preţul unui pachet turistic cu patru nopţi de cazare într-un apartament este de 4.000 de lei. Pachetele turistice la acest hotel includ, pe lângă cazare, cina festivă în noaptea de Anul Nou, brunch în prima zi a anului, acces la piscină, saună şi jacuzzi. De Revelion, la "Mara" copiii vor avea gratuitate la cazare dacă vor sta în aceeaşi cameră cu părinţii, însă vor plăti 25 de lei pe zi micul dejun, 300 de lei de copil cina festivă de Revelion şi 70 de lei pentru brunch.

Hotelul de patru stele "Arca lui Noe" din staţiunea Sinaia oferă pachete turistice care ajung la 1.950 de lei de persoană. Pentru Crăciun, costul unui pachet turistic în camera dublă la acest hotel este de 1.180 de lei, în perioada 22 - 26 decembrie, acest pachet turistic incluzând servicii precum cazare în camere duble matrimoniale sau twin, mic dejun bufet, seară distractivă pe 23 decembrie, tort cu şampanie pentru copii în seara 24 decembrie, program "bine ai venit Moş Crăciun" şi cina festivă în seara de Crăciun, acces la piscină, saună, parcare monitorizată. Ca servicii suplimentare, copiii până la şase ani beneficiază de gratuitate, iar pentru al doilea copil în cameră cu părinţii sau pentru un copil peste şase ani se achită 200 lei pentru tot sejurul.

La Hotelul "Arca lui Noe" din Sinaia, un pachet de Revelion costă 1.950 de lei de persoană şi include cazare între 28 decembrie şi 2 ianuarie în camere duble, mic dejun bufet, cină armenească (bufet deschis) în seara de 30 decembrie, cină festivă de Revelion cu muzică live, focuri de artificii şi program artistic "Belly Dance", brunch şi cină în prima zi a noului an, acces la piscină, saună, parcare monitorizată. De Revelion, la acest hotel copiii până la patru ani beneficiază de gratuitate. Pentru al doilea copil în cameră cu părinţii sau un copil până în 12 ani se achită 600 lei pentru tot sejurul, iar pentru copiii peste 12 ani se achită 50% din valoarea sejurului.

Pensiunea "Roua" din Sinaia, unitate de cazare de trei stele cu 13 camere, are, ca ofertă turistică pentru Crăciun, pachete de minimum două nopţi, la preţul de 225 de lei pe noapte camera dublă. Turiştii vor plăti suplimentar micul dejun şi cina, iar costul cinei festive de Crăciun la această pensiune este de 50 de lei de persoană, conform ofertei puse la dispoziţie de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Pentru Revelion, pensiunea, care are o capacitate de cazare de 26 de locuri, poate fi închiriată integral pentru 5.000 de euro, în acest preţ fiind incluse patru nopţi de cazare şi masa festivă de Revelion. Proprietarii pensiunii anunţă că, la cererea turiştilor, pot face o ofertă şi cu demipensiune sau cu toate mesele incluse.

Tot la Sinaia, vila de trei margarete "Marald" propune pentru Crăciun oferte turistice care includ pachete ce conţin de la două nopţi de cazare la şapte nopţi de cazare, preţurile acestor pachete pornind de la 280 de lei şi ajungând la 900 de lei.

De Revelion, Vila "Marald", care are 12 camere, poate fi închiriată şi în întregime cu 4.500 de euro pentru patru nopţi de cazare sau 6.000 de euro pentru şase nopţi de cazare, ambele oferte incluzând micul dejun.

Cel mai cunoscut hotel din staţiunea Buşteni, Hotelul "Alexandros", de trei stele, scoate la vânzare pachete turistice de trei, patru şi cinci nopţi de cazare. Pentru Crăciun, un pachet turistic de trei nopţi de cazare costă, pentru două persoane, 690 de lei, un pachet care include patru nopţi de cazare costă 840 de lei, în timp ce pentru cinci nopţi, două persoane care vor fi cazate în apartament vor plăti 990 de lei. Cei care vor să se cazeze în cameră dublă la Hotelul "Alexandros" vor plăti 555 de lei pentru trei nopţi, 660 de lei pentru patru nopţi şi 765 de lei pentru cinci nopţi.

Pentru Revelion, cazarea în acelaşi hotel şi în aceleaşi condiţii costă dublu. Astfel, un pachet pentru două persoane cazate timp de trei nopţi în apartament costă 1.600 de lei, pentru patru nopţi preţul este de 1.860 de lei, în timp ce pachetul turistic cu cinci nopţi de cazare costă 2.120 de lei pentru două persoane. Cei care se vor caza în cameră dublă vor plăti 1.360 de lei pentru trei nopţi, 1.540 de lei pentru patru nopţi şi 1.720 de lei pentru cinci nopţi de cazare, două persoane.

Pachetul turistic cuprinde cazare cu mic dejun, cină bufet în 30 decembrie sau tichete valorice pentru persoanele care se cazează după această dată, cină festivă cu open bar şi program artistic de Revelion, brunch şi cină festivă cu program artistic în prima zi a anului.

Copiii de până la cinci ani au gratuitate la acest hotel, în timp ce pentru copiii între cinci şi 12 ani se va plăti jumătate din preţul pachetului turistic aferent unui adult. Copiii de peste 12 ani plătesc pachetul turistic integral.

Aceleaşi condiţii în ceea ce priveşte masa şi tarifele pentru copii sunt şi la Vila "Lotru" de trei stele, din staţiunea Buşteni. Pachetele turistice la această vilă sunt însă mai mici decât la Hotelul "Alexandros". Astfel, de Crăciun trei nopţi de cazare pentru două persoane în apartament costă 585 de lei, patru nopţi de cazare vor costa 700 de lei, iar pentru cinci nopţi de cazare turiştii vor plăti 815 lei. Cei care se vor caza în cameră dublă la această vilă vor plăti 510 lei pentru trei nopţi, 600 de lei pentru patru nopţi şi 690 de lei pentru cinci nopţi.

Revelionul la Vila "Lotru" din Buşteni este mai scump. Astfel, trei nopţi de cazare pentru două persoane într-un apartament costă 1.235 lei, patru nopţi costă 1.380 lei, iar preţul pentru cinci nopţi de cazare este de 1.525 lei. Pentru cazarea în cameră dublă, două persoane vor plăti 1.100 de lei pentru trei nopţi, 1.200 de lei pentru patru nopţi şi 1.300 de lei pentru cinci nopţi.

De Revelion, unii proprietari de vile din staţiunile de pe Valea Prahovei închiriază pensiunile numai pentru grupuri de turişti şi cu unele condiţii. Spre exemplu, Pensiunea "Găinuşa de munte" din staţiunea Buşteni poate fi închiriată de Revelion unui grup, conform ofertei transmise către Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Prahova. În această pensiune o cameră dublă la etajul întâi costă 70 de euro pe noapte, iar o cameră la mansardă costă 95 de euro pe noapte, ambele oferte incluzând mic dejun. Turiştii au posibilitatea de a servi, contra cost, prânzul şi cina în incinta pensiunii. Masa de Revelion la pensiunea "Găinuşa de munte" este de 90 de euro de persoană şi include, pe lângă friptură de porc şi cozonac, păstrăv la grătar, somon, brânză brie sau aspic de curcan. În noaptea de Anul Nou turiştii pot consuma nelimitat băuturi alcoolice şi non-alcoolice. Respectiva pensiune are însă şi condiţii; conform ofertei, în incinta pensiunii nu sunt acceptate nici alimentele şi nici băuturile aduse din afară.

Unul dintre cele mai cunoscute Hoteluri din Buşteni, "Gura Diham", renumit pentru preparatele tradiţionale şi vânătoreşti, pune la dispoziţia turiştilor pachete turistice de Revelion de patru sau cinci nopţi de cazare, la preţul de 100 de euro de persoană pe noapte, preţ care include cazare, masă - pensiune completă, pomana porcului din partea casei în 30 decembrie, masă festivă de Revelion şi masă festivă şi carnaval în prima zi a anului.

Tot în staţiunea Buşteni, Pensiunea "Select" (trei stele) oferă pachete turistice de Crăciun şi Revelion la preţuri începând de la 180 de lei de persoană. Preţurile variază în funcţie de numărul de turişti care vor fi cazaţi în apartament. La aceeaşi pensiune, de Crăciun, trei nopţi de cazare într-o cameră dublă vor costa 200 de lei de persoană, iar patru nopţi de cazare - 240 de lei de persoană. Cei care aleg pe lângă cazare, masă festivă de Crăciun şi demipensiune vor plăti suplimentar. În această pensiune, turiştii au acces gratuit la internet şi nu li se permite accesul cu animale în incinta pensiunii. Familiile cu copii nu vor plăti pentru copiii sub cinci ani, dar vor achita 40% din tariful de cazare pentru copiii între cinci şi zece ani, dacă solicită pat suplimentar.

La aceeaşi pensiune, preţurile de Revelion sunt mai mari. Astfel, pachetul "minim" include cinci nopţi de cazare şi masă festivă în noaptea de Revelion şi costă între 770 şi 790 de lei de persoană. Cel mai scump pachet turistic la această pensiune include, pentru Revelion, cinci nopţi de cazare cu demipensiune, masă festivă de Revelion, brunch în prima zi a anului şi costă între 1.040 şi 1.060 de lei de persoană.

Pensiunea "Select" din Buşteni poate fi, de asemenea, închiriată integral, contra sumei de 4.000 de euro pentru patru nopţi de cazare sau 4.700 de euro pentru cinci nopţi de cazare. În pensiune vor putea fi cazaţi 25 de turişti care vor avea acces la grătar şi la bucătărie.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei pentru Promovarea Turismului Prahova, Adrian Voican, până acum gradul de ocupare a locurilor de cazare din staţiunile de pe Valea Prahovei este de aproximativ 70% pentru Crăciun, fiind deja rezervate câteva mii de locuri de cazare dintre cele omologate. Astfel, Voican a precizat că în staţiunile de pe Valea Prahovei sunt aşteptaţi peste 6.000 de turişti care se vor caza pe locurile omologate din punct de vedere turistic, acestora urmând să li se adauge câteva mii care merg la munte la prieteni, la casele de vacanţă pe care le deţin sau pe cont propriu.

Pentru Revelion, au fost rezervate până acum peste 80% dintre locurile de cazare, iar primele vândute au fost cele mai ieftine. Adrian Voican a precizat că de Revelion sunt aşteptaţi aproximativ 9.000 de turişti care se vor caza în unităţile turistice omologate din staţiunile de pe Valea Prahovei şi că, în prezent, mai sunt aproximativ 1.000 - 1.500 de locuri libere în aceste unităţi.

Braşov - Tarife duble de Revelion, faţă de Crăciun

Pensiunile şi hotelurile din judeţul Braşov au fost ocupate în proporţie de 80% pentru sărbătorile de Crăciun şi de 90% de Revelion, iar preţurile la majoritatea unităţilor de cazare fie au rămas la fel ca anul trecut, fie au scăzut uşor faţă de anul trecut.

Cele mai ieftine alternative de petrecere a sărbătorilor de iarnă în stil tradiţional sunt oferite de pensiunile şi vilele incluse în Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care, în judeţul Braşov, pune la dispoziţie circa 3.000 de locuri de cazare în localităţi precum Bran, Moeciu, Poiana Mărului, Râşnov, Zărneşti, Săcele sau Buneşti.

"Pensiunile şi-au făcut deja rezervările în proporţie de circa 80% pentru Crăciun, iar de Revelion de aproape 90%. Mai sunt câteva pensiuni care nu au rezervată întreaga capacitate, dar majoritatea sunt rezervate sută la sută. Foarte greu se mai găsesc locuri pentru Revelion, dar pentru Crăciun mai sunt", a spus Daniela Sergiu, asistent manager ANTREC Braşov.

Pentru un Crăciun în stil tradiţional, un pachet de patru nopţi costă între 400 şi 700 de lei de persoană, iar pentru sejurul de patru nopţi de Revelion preţul unui pachet este dublu faţă de Crăciun - între 900 şi 1.500 lei de persoană. În pachet sunt incluse micul dejun şi masa festivă de sărbători, precum şi diverse programe tradiţionale, cum ar fi tăierea porcului şi pregătirea preparatelor tradiţionale de sărbători, plimbări cu săniile trase de cai sau mersul cu colinda "din poartă-n poartă".

De asemenea, şi hotelurile din staţiunile Predeal şi Poiana Braşov sau de la Braşov sunt aproape pline, unele dintre acestea fiind rezervate sută la sută. Preţurile însă sunt semnificativ mai mari faţă de un sejur la pensiunile din zona rurală, incluse în ANTREC.

Hotelierii oferă, în principal, pachete pentru minimum trei nopţi, în care sunt incluse facilităţi, în funcţie de specificul fiecărei unităţi hoteliere. La o pensiune de trei stele din Predeal, un pachet de cinci nopţi pentru perioada Crăciunului costă 1.950 lei camera dublă, în care este inclus micul dejun şi cina festivă de Crăciun cu meniu tradiţional, iar pachetul de Crăciun ultra all inclusive ajunge la 3.000 de lei camera dublă.

La aceeaşi pensiune, de Revelion, pachetul cu demipensiune costă 3.500 de lei, iar cel ultra all inclusive, 5.000 lei camera dublă.

Există şi varianta de a închiria o pensiunea întreagă, preţurile variind în funcţie de locurile de cazare disponibile.

Astfel, o pensiune de trei stele din Predeal, cu o capacitate de 14-16 locuri, poate fi închiriată la preţul de 2.000 de euro pentru trei nopţi, de Revelion sau la 2.400 de euro pentru un sejur de patru nopţi.

În Poiana Braşov preţurile sunt ceva mai mari. La un hotel de trei stele preţurile încep de la 232 euro pentru un pachet trei nopţi de cazare de persoană în cameră dublă, până la 352 euro pentru un pachet trei nopţi de persoană în apartament. Preţul include demipensiune şi masa festivă de Crăciun. Pachetul de cinci nopţi de cazare porneşte de la 356 de euro până la 556 de euro/persoană, turiştii primind din partea casei şi câte un voucher în valoare de 50 de euro/sejur/cameră pentru proceduri spa.

De Revelion, preţurile sunt aproape duble, între 657 de euro şi 857 de euro de persoană pentru pachetul de cinci nopţi şi între 800 şi 1.090 euro de persoană pentru pachetul de şapte nopţi.

Preţul include demipensiune, masa festivă de Revelion, program artistic live şi vouchere de 100 sau 150 de euro pentru proceduri spa, în funcţie de pachetul ales. La un hotel de patru stele din Poiana Braşov, preţurile se încadrează între 200 şi 270 de euro de persoană, de asemenea cu demipensiune, masă festivă, acces la piscină, saună şi sala de fitness şi activităţi zilnice pentru copii la grădiniţa hotelului.

De Revelion, preţurile cresc, pornind de la 880 de euro până la 1.600 de euro de persoană pentru un pachet de cinci sau şapte nopţi de cazare.

De asemenea, un hotel de cinci stele, care este în întregime rezervat atât pentru Crăciun cât şi pentru Revelion, a oferit pachete de Crăciun pornind de la 260 euro până la 500 de euro de persoană pe sejur, iar pentru Revelion preţuri cuprinse între 820 şi 1.030 euro de persoană.

În municipiul Braşov, la o pensiune de trei stele oferta pentru Crăciun este de 55 euro pentru o cameră dublă pe noapte cu mic dejun inclus, iar pentru Revelion este de 80 de euro pentru o cameră dublă pe noapte pentru un sejur de minim trei nopţi.

Altă ofertă de Crăciun, în centrul vechi al Braşovului, este de 750 lei pentru două persoane pentru cinci nopţi sau 450 de lei pentru două persoane pentru trei nopţi.

Alba - Peste un sfert din locurile de cazare ar putea rămâne neocupate din cauza preţurilor mari

Peste un sfert din locurile de cazare din pensiunile din judeţul Alba ar putea rămâne neocupate de sărbători din cauza preţurilor ridicate, mulţi proprietari de pensiuni preferând, în acest an, să-şi închirieze în totalitate cabanele în speranţa că îşi vor reduce din cheltuieli şi îşi vor mări câştigul.

Şeful Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) Alba, Emil Comşa, a spus că preţurile sunt cu aproximativ 10 la sută mai mici faţă de anul trecut, dar şi în această situaţie sunt foarte ridicate în comparaţie cu ofertele pentru unele sejururi externe sau în alte zone turistice din România.

El a adăugat că se aşteaptă ca proprietarii de pensiuni din Alba să mai reducă preţurile deoarece în caz contrar unii dintre aceştia ar putea rămâne cu locurile neocupate de sărbători.

Preţul unui sejur de patru nopţi pentru Crăciun este, la o pensiune de trei margarete, între 300 şi 500 de lei cu pensiune completă, iar de Revelion între 800 şi 2.000 de lei pentru patru nopţi cu pensiune completă şi masa festivă.

În Munţii Apuseni, o pensiune de trei margarete din Arieşeni a pregătit, în această perioadă, oferte all inclusiv pentru cinci nopţi de cazare şi mese festive cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale la 1.200 de lei pachetul de Crăciun şi 1.800 de lei cel de Revelion.

Un hotel din Arieşeni, clasificat cu trei stele, oferă pentru Crăciun şi Revelion pachete turistice care încep de la 1.500 de lei pentru trei nopţi de cazare cu pensiune completă şi ajung la 2.150 de lei pentru cinci nopţi de cazare cu pensiune completă şi mese festive incluse. Hotelul oferă turiştilor acces gratuit la saună şi jacuzzi, iar în noaptea de Revelion le-a pregătit o petrecere surpriză cu formaţie şi focuri de artificii.

În acest an, mulţi dintre proprietarii de pensiuni sau cabane din judeţul Alba au preferat să îşi închirieze în totalitate imobilul, însă turiştii trebuie să-şi aducă mâncarea de acasă sau să îşi gătească singuri pentru masa de Crăciun sau de Revelion.

Site-urile de turism sunt pline în această perioadă de oferte ale cabanierilor din Alba care îşi închiriază în întregime cabanele.

Astfel, o cabană complet utilată şi dotată la Arieşeni cu şase camere şi 18 locuri de cazare poate fi închiriată în întregime cu 2.200 de euro pentru patru nopţi sau 2.500 de euro pentru cinci nopţi.

O pensiune mai mare, aflată chiar lângă pârtia de schi de la Arieşeni - Vârtop poate fi închiriată pentru 5 zile  (4 nopţi) la preţul de 11.000 de lei pentru maxim 28 de persoane.

Tot în Arieşeni, de Revelion, o cabană de 11 locuri poate fi închiriată cu 1.000 de euro pentru cinci nopţi.

Oferte similare sunt şi la Albac, unde de Revelion o cabană cu opt camere şi patru băi poate fi închiriată integral la preţul de 5.000 de lei pentru un sejur de cinci nopţi.

Proprietarii de pensiuni spun că au ales să-şi închirieze în întregime cabanele în această perioadă pentru a putea oferi variante mai ieftine turiştilor, dar şi pentru a-şi scădea costurile pe care le aveau cu prepararea meselor.

CITEŞTE CONTINUAREA...

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici