Om de afaceri din Vâlcea, condamnat pentru corupţie, eliberat după 3 ani şi jumătate

Omul de afaceri Ovidiu Eugen Ciogescu, administratorul firmei ElectroVâlcea, va fi eliberat condiţionat, luni, după ce Tribunalul Gorj a respins contestaţia DNA. Condamnat în mai multe dosare de corupţie, el va părăsi Peniteciarul Târgu-Jiu, după trei ani şi jumătate de detenţie.

901 afișări
Imaginea articolului Om de afaceri din Vâlcea, condamnat pentru corupţie, eliberat după 3 ani şi jumătate

Om de afaceri din Vâlcea, condamnat pentru corupţie, eliberat după 3 ani şi jumătate

Ovidiu Eugen Ciogescu va părăsi, luni după-amiază, Peniteciarul Târgu-Jiu. Judecătoria Târgu-Jiu a admis, pe 12 septembrie, cererea de eliberare condiţionată formulată de bărbatul condamnat, însă hotărârea a fost contestată de procurorii DNA, Luni, Tribunalul Gorj a respins „ca nefondată” contestaţia formulată de DNA şi a dispus eliberarea lui Ciogescu.

Afaceristul a fost condamnat definitiv, în luna noiembrie a anului trecut, la cinci ani şi opt luni de închisoare, însă Tribunalul Argeş a contopit pedepsele şi a redus din pedeapsă arestul preventiv de la data de 1 septembrie 2010, până la data de 15 iunie 2011 şi perioada executată de la data de 16 februarie 2015, până la data de 13 octombrie 2016.

Ovidiu Eugen Ciogescu a fost trimis în judecată în trei dosare, pentru infracţiuni de corupţie. În 2010, acesta a fost încătuşat, alături de Dorin Dobrişan, fost director al CEC BANK – Sucursala Râmnicu Vâlcea, fiind acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

”În perioada februarie 2006 – noiembrie 2008, în baza unor înţelegeri frauduloase, inculpatul Dobrişan Dorin, în calitate de director al sucursalei Rm. Vâlcea a CEC BANK S.A., societate cu capital integral de stat şi de preşedinte al comitetului de credite al aceleiaşi unităţi bancare, a semnat o serie de contracte de lucrări şi de prestări servicii, atribuite în condiţii nelegale societăţii SC ElectroVâlcea SRL Rm. Vâlcea, administrate de inculpatul Ciogescu Ovidiu-Eugen. Valoarea totală a contractelor atribuite de C.E.C. – sucursala Rm. Vâlcea către executantul S.C. ElectroVâlcea S.R.L. privind efectuarea unor lucrări de construcţii, prestări servicii, reparaţii şi modernizări la diferite agenţii C.E.C. aflate în subordinea sucursalei Rm. Vâlcea a fost de 1.431.196,95 lei”, se preciza în rechizitoriul întocmit în 2010.

În 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, au dispus trimiterea în judecată a afaceristului Ovidiu Eugen Ciogescu într-o altă cauză, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată. În acelaşi dosar a fost deferit Justiţiei Teodor Trancă, fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată.

După câteva luni, tot în 2011, numele administratorului firmei ElectroVâlcea figura în alt dosar, alături de fostul primar al unei localităţi din Vâlcea, care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru că ar fi atribuit nelegal societăţii lui Ciogescu mai multe contracte de achiziţie, în valoare de 1,2 milioane euro, edilului Petre Popescu fiindu-i construită o casă cu două nivele, pentru care s-ar fi semnat în fals acte privind execuţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici