Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său - prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său, Oprea Carabulea, reţinuţi, alături de alte cinci persoane, de procurorii DIICOT Sibiu, vor fi prezentaţi, joi, Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

1719 afișări
Imaginea articolului Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său - prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său - prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare (Imagine: Ana Poenaru/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit unor surse judiciare, alături de Ilie şi Oprea Carabulea, au fost reţinuţi Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu şi Gheorghe Năsaru, în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri la sediile Carpatica Asig S.A., într-un dosar de delapidare şi spălare de bani.

Procurorii DIICOT au făcut miercuri 13 percheziţii la Sibiu şi Bucureşti , iar surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că, la sfârşitul anului 2014 – începutul anului 2015, Carabulea Oprea, Micu Daniel, Crideanu Georgeta, Popa Ana şi Toncescu Angela au constituit un grup infracţional, în condiţiile în care Carpatica Asig avea o situaţie financiară precară şi nu mai îndeplinea condiţiile de solvabilitate, în sensul că valoarea marjei de solvabilitate disponibile scăzuse sub valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în conformitate cu reglementările legale în vigoare în materia asigurărilor. Scopul grupului era săvârşirea unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România.

TITLURILE ZILEI

Procurorii susţineau că au indicii că cei care aveau funcţii de conducere în cadrul companiei ar fi tergiversat înregistrarea rezultatelor inventarierii, "în scopul eludării normelor ASF privind reglementarea pieţei asigurărilor din România".

Astfel, "aceştia, profitând de funcţiile deţinute au efectuat demersuri de natură sa tergiverseze si să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F) fata de societatea de asigurări deţinuta şi controlata indirect de Carabulea Ilie, astfel încât sa nu reiasă deficiente grave, împiedicând în mod repetat înregistrarea rezultatului inventarierii rezervei de daună", adăugau sursele citate.

De asemenea, procurorii susţineau că nereguli ar fi fost identificate şi la nivelul departamen (Imagine: Ana Poenaru/ Arhiva Mediafax Foto) tului IT, fiind făcute demersuri pentru a schimba situaţia financiară a societăţii prin modificarea sumelor care reprezentau rezerva de daună.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici