- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Oprea: Vreau ca, imediat ce situaţia economică o va permite, salariile bugetarilor să crească
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat luni că doreşte ca, "imediat ce situaţia economică a României va permite, salariile bugetarilor, ale celor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi în special salariile militarilor să crească".
"Traversăm o perioadă de criză, iar militarii, ca toţi românii de altfel, sunt afectaţi de măsurile de austeritate. Vreau să-i asigur că greutăţile lor sunt cunoscute la cel mai înalt nivel şi că preocuparea pentru îndreptarea acestei situaţii este constantă. Nu am ascuns niciodată că îmi doresc ca, imediat ce situaţia economică a României va permite, salariile bugetarilor, ale celor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi în special salariile militarilor să crească. Nu am ascuns niciodată că, în calitate de ministru şi de om politic, am făcut şi voi continua să fac toate demersurile necesare pentru ca nivelul de trai al românilor şi în special al militarilor să crească", a spus Gabriel Oprea.
El a adăugat că vrea să le dea asigurări tuturor "camarazilor" că le este un susţinător real şi "un apărător devotat".
Gabriel Oprea a amintit şi eforturile depuse pentru recalcularea pensiilor militare. "Poate cea mai vizibilă componentă a activităţii ministerului în anul care s-a încheiat a fost cea legată de revizuirea pensiilor militare. Dacă în 2010 o mare parte din efortul instituţiei a fost de a se asigura că legea nu îi va nedreptăţi pe militari, în 2011 a trebuit să ducem la bun sfârşit procesul propriu-zis de revizuire. Ambele demersuri au fost extrem de dificile, dar am reuşit să le ducem la bun sfârşit. Ca ministru mi-am onorat promisiunea, aceea de a nu scădea nicio pensie mai mică de 3000 de lei pentru stagiu complet, ci toate acestea au crescut în urma revizuirii. Armata şi-a onorat datoria: aceea de a avea grijă de pensionarii militari şi de a le garanta statutul, locul şi rolul pe care le merită în societatea românească. Ministerul a reuşit informatizarea unei întregi arhive ţinute până acum doar pe hârtie", a spus Oprea.
El a precizat că, la finalul acestui proces de recalculare, "au crescut pensiile pentru majoritatea covârşitoare a pensionarilor militari, fie că este vorba de militarii în rezervă cu o carieră militară completă sau de cei cu o carieră militară incompletă". "La această dată, pe baza deciziilor de revizuire, din totalul celor circa 76.000 de pensionari ai MApN, la peste 90 la sută le-au crescut pensiile. Este vorba de aproape 70.000 de pensionari, iar creşterea medie a pensiei pentru aceşti militari în rezervă este de 34 la sută. Sigur, ne-am fi dorit să crească toate pensiile pentru cadrele militare în rezervă şi regretăm că sunt circa 6.000 de pensionari militari cărora le-au scăzut pensiile în urma revizuirii", a adăugat el.
-
Grupul de Investigaţii Politice: Lucrarea de doctorat a Procurorului General Laura Codruţa Kovesi este un plagiat
Social astăzi, 15:57
Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, vineri, că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi este un plagiat şi a depus documente care susţin această acuzaţie la Ministerul Justiţiei, la CSM şi la Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare. citeşte tot
-
BERD a ridicat prognoza de creştere economică a României în 2012 la 1,2%, mai slabă ca estimarea FMI
Economic astăzi, 15:22
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a modificat în sens pozitiv prognoza de creştere economică a României pentru acest an, de la 0,8% la 1,2%, estimare mai redusă faţă de cea înaintată de FMI şi Guvern, de 1,5%. citeşte tot





ar trebui sa vorbiti mai bine cand se va da restul de bani taiati din salariu si celelalte drepturi banesti
Chiar dacă unele pensii au crescut, efectul va fi că la creşterea salariilor din sistemul militar, pensiile militare nu le vor mai urmări ! De fapt, asta s-a urmărit.
Esti varza nene ma mir cum te-au primit sa faci stagiul militar.Actualul guvern ar castiga ancrederea populatiei daca dl oprea nu ar exista cu asa oameni pierdeti dl Ungureanu.