Oprescu: Am somat Millenium Building să oprească lucrările la Cathedral Plaza

Sorin Oprescu a spus că a somat, joi, societatea Millenium Building să oprească lucrările la Cathedral Plaza, precizând că tot în cursul zilei de joi au fost înregistrate la Tribunalul Bucureşti două cereri prin care se solicită instanţei să constate nulitatea absolută a concesionărilor terenurilor.

Oprescu: Am somat Millenium Building să oprească lucrările la Cathedral Plaza (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Am înregistrat în cursul dimineţii la secţia civilă a Tribunalului Bucureşti două cereri de chemare în judecată a societăţii Millenium Building Development prin care am solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a hotărârilor CGMB prin care au fost aprobate concesionările de teren din zona intersecţiei străzilor general Berthelot şi Luterană, dar şi nulitatea absolută a contractelor de concesiune încheiate pentru cele două suprafeţe în anii 2002 şi 2005", a spus Sorin Oprescu.

Potrivit primarului general Sorin Oprescu, a fost înaintată somaţia de oprire a lucrărilor la Cathedral Plaza, acesta intervenind "ca urmare a modificărilor de ordin legislativ" aduse de Legea 261/2009 care modifică Legea 50/1991, care a intrat în vigoare în 17 octombrie şi care îi conferă primarului general "prerogative reale în materie de urbanism".

Primarul general a explicat că, după controlul inspectorilor municipali, s-a constatat că autorizaţia de construire nr. 179/18B care a fost emisă de Primăria sectorului 1 la data de 24 februarie 2006 a avut termen de finalizare a lucrărilor "36 de luni de la începerea lor efectivă" adică data 14 iunie 2009, sistarea lucrărilor fiind dispusă în pierderii valabilităţii autorizaţiei.

Edilul şef al Capitalei a explicat că în instanţă s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a celor două hotărâri CGMB din 18 aprilie 2002 şi 29 septembrie 2005 care aprobau concesionările de teren arătând că respectivele contractele de concesiune au fost încheiate de primarii generali de la acea dată şi societatea Millenium Building "fără organizarea procedurii obligatorii cu privire la licitatea publică".

"Având în vedere că cele două hotărâri ale CGMB au fost încheiate cu nerespectarea regulilor privind obligativitatea organizării licitaţiei publice se impune ca instanţa de judecată să constate că acestea sunt lovite de nulitate absolută", a mai spus Oprescu.

De asemenea, primarul Capitalei a precizat că a dorit ca instanţa să se pronunţe şi asupra proprietăţii suprafeţelor de teren din zona intersecţiei străzilor General Berthelot şi Luterană, explicând că în 29 octombrie 1928, Primăria Capitalei a cumpărat un teren în suprafaţă de 700,96 metri pătraţi, din care au fost folosiţi doar 359,30 metri pătraţi. rămânând municipalităţii o suprafaţă de 341,66 metri pătraţi.

"În prezent municipalitatea cunoaşte situaţia exactă doar a unei suprafeţe de 186 de metri pătraţi care a fost concesionată prin două acte succesive, diferenţa de 155 de metri pătraţi până la 341 metri pătraţi neregăsindu-se în evidenţele primăriei", a mai spus Oprescu.

Curtea de Apel Ploieşti a admis, în 25 iunie, recursurile declarate de primarul Sectorului 1 din Capitală şi firma Millennium Building Development la sentinţa Tribunalului Dâmboviţa privind anularea autorizaţiei de construcţie a complexului de birouri Cathedral Plaza.

După decizia Curţii de Apel, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a făcut o cerere de revizuire pe care instanţa din Ploieşti urmează să o soluţioneze.

comenteazǎ şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
oprescu ,
sorin oprescu ,
millenium building ,
cathedral plaza ,
  • rss
COMENTARII
  • Matei 22 oct 2009

    Oribile aceste cladiri construite fara nici un fel de simt artistic ,fara sa tina cont de arhitectura din zona inconjuratoare si chiar fara acte legale.Sper sa aiba castig de cauza in instanta cu cererea de nulitate absolută.Ar fi o premiera sa se darame un astfel de mastodont.

  • tudor 22 oct 2009

    pe ei doctore!!nu ii lasa!un astfel de om ne trebuie si la conducerea tarii care sa ii controleze si sa ii anihileze pe mafiotii care au furat si au facut ce au vrut din tara noastra!!printre acesti hoti se numara si traian basescu care a luat ciolanul din care a impartit bucatele mici catelusilor sai!!ii urez bafta in lupta prezidentiala si poate la anul vom avea un presedinte independent!!

  • irina 22 oct 2009

    oprescu ne mai demonstreaza o data ca nu face "acte de caritate" cu firmele constructoare, si nu admite ca aceste lucrari sa nu aiba autorizatiile la zi, mai ales ca in cazul firmei Millenium Building Development SRL lucarile se intind si pe domeniul public. acum va trebui sa faca ordine dupa ce videanu a acordat aceste autorizatii de constructie!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎ rul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎ r
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa