Oprescu: În august voi supune Consiliului o rectificare bugetară de minus 500 de milioane de lei

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, miercuri, că în luna august va supune aprobării consilierilor generali un proiect de rectificare negativă a bugetului municipalităţii, cu 500 de milioane de lei, după ce Ministerul Finanţelor a anunţat măsura.

405 afișări
Imaginea articolului Oprescu: În august voi supune Consiliului o rectificare bugetară de minus 500 de milioane de lei

Oprescu: În august voi supune Consiliului o rectificare bugetară de minus 500 de milioane de lei (Imagine: Shutterstock)

"În următoarea şedinţă, bugetul Primăriei Capitalei va fi rectificat în minus cu aproximativ 500 de milioane de lei, din cauza unei greşeli făcute de Ministerul de Finanţe în estimarea cotelor defalcate de TVA şi impozitului pe venit, pentru că un personaj cu responsabilitate ne-a ajunţat că s-a greşit la bugetul consolidat", a declarat Sorin Oprescu miercuri.

Oprescu a precizat că lipsa acestor bani poate duce la oprirea funcţionării oraşului.

"Există riscul opririi funcţionării oraşului nu numai a proiectelor. Sigur că există şi proiecte care sunt periclitate, dar până acolo e vorba de funcţionarea oraşului", a mai spus Sorin Oprescu, care a arătat că aceşti bani sunt destinaţi plăţii facturilor curente de lumină, canalizare şi apă pentru oraş, dar şi pentru investiţii necesare Capitalei.

Întrebat dacă vor fi afectate subvenţiile pentru transport şi căldură, Oprescu a arătat că acestea nu vor fi afectate.

Primarul general a mai spus că, în bugetul consolidat de stat, s-a prevăzut ca în fiecare lună municipalitatea să primească, din cotele defalcate la TVA, suma de 280 de milioane de lei, însă, de la începutul anului, Primăria Capitalei a primit mai puţin, ceea ce a dus la crearea unui deficit.

"În fiecare lună de la începutul anului am primit 120, 170, 140 de milioane de lei, ceea ce a creat un deficit. Mi s-a răspuns tot timpul că nu se colectează taxe, însă peste tot se vorbeşte despre o creştere economică. N-ai voie să greşeşti când vine vorba de două milioane de oameni, că nici pe mine nu mă iartă nimeni dacă greşesc", a mai spus Sorin Oprescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici