Oprişan: Organele judiciare nu trebuie să se pronunţe pe decizia de oportunitate a unei majorităţi

Preşedintele UNCJR Marian Oprişan a declarat miercuri că sunt multe articole neconstituţionale în CP, legea Curţii de Conturi are lacune şi trebuie făcută o analiză pentru deblocarea administraţiei, arătând că un organ judiciar nu trebuie să se pronunţe “pe decizia de oportunitate a unei majorităţi.

334 afișări
Imaginea articolului Oprişan: Organele judiciare nu trebuie să se pronunţe pe decizia de oportunitate a unei majorităţi

Oprişan: Organele judiciare nu trebuie să se pronunţe pe decizia de oportunitate a unei majorităţi (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Am spus cât se pate de clar, nu poate niciun organ judiciar din România să se pronunţe pe decizia de oportunitate a unei majorităţi din România, pentru că decizia de oportunitate nu poate să o cenzureze decât electoratul o dată la patru ani, dacă a fost sau nu oportun să mărim sau să micşorăm salariile, dacă a fost oportun să cumpărăm nu ştiu ce obiectiv pentru cetăţeni. E vorba de ansamblul legislativ în care trebuie procedat, aşa cum Curtea Constituţională a consfiinţit, că sunt foarte multe articole meconstituţionale în cele două Coduri şi legea Curţii de Contri are lacunele ei, din acest punct de vedere trebuie fcută o analiză cât se poate de calră în aşa fel încât ca această situaţie să fie deblocată", a spus Oprişan, întrebat dacă activitatea DNA blochează administraţia locală.

El a arătat că "DNA trebuie să funcţioneze , DNA este o instituţe necesară, iar cei care fură de la comunitate trebuie să meargă la închisoare", dar că organele judiciare trebuie să cenzureze legalitatea, nu oportunitatea deciziei administrative.

"Eu cred că colegii mei nu sunt îngrijoaraţi din această cauză, ceea ce, în schimb, trebuie discutat în mod public în CSM, cu Ministerul Public cu Parlamentul ţării, cu toate celelate componente ale sistemului de justiţie – mă refer la toate organele judiciare din România, organizaţii neguvernamentale – este legat de unde până unde merge cenzura privind legalitatea. Pentru că noi vorbim despre legalitate, iar organele judiciare din România trebuie să aibă dreptul, pe bună dreptate, să cenzureze legalitatea, nu oportunitatea deciziei administrative atât în plan guvernamental, cât şi în plan local cât şi în planul preşedintelui ţării", a adăugat Oprişan.

El a mai spus că unii dintre funcţionarii publici s-au trezit că, semnând documente legale, au trebuit să dea explicaţii.

"Deci, deciziile, decretele emise de preşedintele ţării, de la hotărârile de guvern şi ordinele miniştrilor până la hotărârile consiliilor locale şi judeţene trebuie să interzicem strict prin lege, că nu poate niciun organ judiciar al statului să cenzureze decizia de oportunitate şi cred că de aici vine îngrijorarea unora dintre funcţionarii publici care s-au trezit că, semnând documente legale, din acest punct de vedere, au trebuit, ulterior, să dea exlicaţii", a mai spus Oprişan.
.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici