Orban: Au fost mulţi lideri de opinie care au bagatelizat riscul asupra societăţii dat de COVID-19

  • România se confruntă cu un număr mare de cazuri de COVID-19 din cauză că anumiţi lideri de opinie au dus o „campanie perfidă”, este de părere Ludovic Orban
  • Este vorba de persoane care au bagatelizat riscul pe care această boală îl poate avea asupra sănătăţii, a mai spus premierul
326 afișări
Imaginea articolului Orban: Au fost mulţi lideri de opinie care au bagatelizat riscul asupra societăţii dat de COVID-19

Orban: Au fost mulţi lideri de opinie care au bagatelizat riscul asupra societăţii dat de COVID-19

Premierul Ludovic Orban a afirmat, duminică seara, că România se confruntă cu un număr mare de cazuri de COVID-19 din cauză că anumiţi lideri de opinie au dus o „campanie perfidă” prin care au bagatelizat riscul pe care această boală îl poate avea asupra sănătăţii.
 
„Am ajuns aici dintr-un motiv foarte simplu: (...) datorită campaniei perfide care, din păcate, a fost derulată de foarte mulţi, inclusiv lideri politici, care dau exemplu şi care s-au comportat de asemenea natură încât să îi determine pe oameni să nu respecte regulile, să fie bagatelizat riscul asupra sănătăţii. Au fost prea mulţi oameni politici, prea mulţi lideri de opinie care au exprimat public îndoiala faţă de această epidemie, au bagatelizat riscul asupra sănătăţii dat de acest virus şi, prin comportamentul public pe care l-au avut, pur şi simplu i-au îndemnat pe oameni să nu respecte regulile”, a spus Orba, la B1 TV.
 
Legat de coronasceptici, premierul a afirmat că ei există nu doar în România, iar fenomenul pare „o campanie gândită în laborator şi lansată în ţări europene”.
 
„Sunt negaţioniştii! Este un curent, despre care, sincer, eu vă spun că nu cred că un om care are o minimă educaţie şi are cât de cât o minimă logică poate să creadă toate tâmpeniile care sunt rostogolite. E adevărat, într-o campanie care se pare că are o gândire, care nu se întâmplă numai în România, ci se întâmplă în multe ţări, şi pare, aşa, că are cam acelaşi scenariu campania asta. Pare că e o campanie parcă e gândită în laborator şi e lansată de pe diferiţi suporţi naţionali în ţările europene. Sunt absurde toate fake-urile acestea care sunt lansate pe online mai ales. Mă bucur că media clasică, media tradiţională, totuşi, nu s-a angrenat în acest soi de propagandă mincinoasă. Parcă scopul urmărit este acela să îi determine pe oameni să nu respecte regulile. Asta este de fapt! Iar cu cât numărul de oameni care nu respectă regulile este mai mare, cu atât numărul de persoane care se pot infecta creşte, şi cu cât creşte numărul de persoane infectate, cu atât autorităţile trebuie să ia măsuri mai drastice, măsuri mai severe şi să genereze o nemulţumire. Aici e un obiectiv politic, care arată clar că se urmăreşte ruperea încrederii între autorităţi de orice fel – autorităţi sanitare, autorităţi de toate tipurile – şi cetăţenii români”, a mai spus Orban.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici