Parada militară naţională de 1 Decembrie, deschisă de aviaţie în Bucureşti. VIDEO

Parada militară naţională de 1 Decembrie din Bucureşti a fost deschisă şi anul acesta de aviaţia militară, tot aviaţia urmând să fie cea care "închide" evenimentul.

1202 afișări

Dispozitivul de zbor a fost deschis de un elicopter IAR 330 Puma din dotarea Bazei 90 Aeriene, care a purtat drapelul naţional, simbol al unităţii naţiunii române. A urmat o formaţie de 3 elicoptere IAR 330 Puma din dotarea Bazei 90 Aeriene, o formaţie de 3 elicoptere IAR 330 Puma Socat din dotarea Bazei 95 Aeriene Bacău.

Parada aviaţiei militare a continuat cu o formaţie de 3 elicoptere IAR 330, în fruntea formaţiei aflându-se elicopterul IAR 330 Puma Naval din cadrul Flotilei 56 Fregate. Elicopterul IAR 330 Puma Naval este utilizat pentru multiplicarea capabilităţilor de cercetare, căutare şi identificare a navelor ostile sau a submarinelor inamice din largul mării.

Piaţa Arcului de Triumf a fost apoi survolată şi de formaţia de elicoptere ale Serviciului Român de Informaţii. Aceasta a avut în compunere un elicopter SA 330L Puma, echipat tactic pentru executarea intervenţiei contrateroriste, având luptători dispuşi pe trapa elicopterului şi două elicoptere SA 365N Dauphin, destinate sprijinului şi transportului aerian al efectivelor. Aparatele sunt, potrivit MApN, concepute să execute misiuni complexe, în condiţii dificile, sprijinind introducerea în luptă a echipelor de paraşutişti, scafandri şi asalt, pentru îndeplinirea misiunilor specifice de intervenţie contateroristă.

 

Apoi, a urmat blocul de paradă al Ministerului Afacerilor Interne, format din 6 elicoptere: trei elicoptere EC-1351, două elicoptere MI-17 şi un elicopter MI-8. Prima formaţie a fost compusă din 3 elicoptere EC-135 echipate pentru executarea misiunilor aeromedicale de tip SMURD.

EC - 135 LIBELULA este un elicopter uşor, bi-motor, multirol, fiind dotat cu sistem de Control digital autonom al motorului. Acesta poate fi echipat pentru executarea misiunilor de sprijin aerian a forţelor de ordine şi siguranţă publică. Echipamentele pot include: sistem de observare electro-optic pe timp de zi şi de noapte, proiector şi troliu pentru operaţiuni căutare şi salvare, megafoane pentru adresare publică, flotoare pentru zborul deasupra mării, sistem pentru transport sarcini exterioare, dispozitiv pentru coborârea în rapel a luptătorilor. A doua formaţie din dispozitivul de zbor al Ministerului Afacerilor Interne este compusă din 2 elicoptere Mi-17 şi un elicopter Mi-8. Mi - 8 este un elicopter greu bimotor şi multirol. Varianta de bază este cea de transport, putând fi echipat pentru transport persoane, forţe de intervenţie, încărcături interioare sau exterioare, sprijinul acţiunilor de intervenţie, evacuare medicală, căutare - salvare, cercetare şi supraveghere aeriană, stingerea incendiilor etc. Mi -17 este dezvoltat ca o versiune îmbunătăţită a elicopterului MI-8. Este echipat cu instrumente de bord, radar Doppler şi pilot automat, misiunile fiind similare cu ale elicopterului MI-8.

Piaţa Arcului de Triumf a fost survolată şi de o formaţie de 3 aeronave C-27J Spartan, din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. C-27J Spartan este un avion de transport de dimensiuni medii, cu capacitate manevrieră şi tactică superioară. Aeronava a intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2010.

Parada aviaţiei Ministerului Apărării Naţionale a continuat cu o aeronavă C-130 Hercules din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. C-130 Hercules este, potrivit Ministeruui Apărării Naţionale, un avion de transport tactic, destinat susţinerii trupelor prin executarea de misiuni de suport logistic, desant aerian şi evacuare medicală. Aeronava are capabilităţi de transport pe distanţe medii şi lungi, şi a constituit, în ultimii ani, principalul mijloc de susţinere a trupelor proprii aflate în teatrele de operaţii, intervenţie şi ajutor în situaţii de calamităţi naturale.

A urmat o altă formaţie de aeronave, alcătuită dintr-un avion C-130 Hercules, din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, şi 4 aeronave IAR-99 ŞOIM, din dotarea Bazei 95 Aeriene Bacău. IAR-99 Şoim este primul avion reactiv proiectat şi realizat integral în România, intrat în serviciul Forţelor Aeriene în anul 1988. Avionul dispune de o bună manevrabilitate şi este considerat unul dintre cele mai bune avioane din clasa sa, fiind destinat formării şi pregătirii piloţilor.

 

Apoi, Piaţa Arcului de Triumf a fost survolată de o altă formaţie de aeronave, alcătuită dintr-un avion AN-30, din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, şi 4 aeronave IAR-99 Standard, din dotarea Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic, Boboc. Aeronava AN-30 este destinată operaţiunilor de fotografiere aeriană de mare rezoluţie. Navigatorul este situat chiar în botul avionului, iar în partea din spate există o trapă mobilă care se poate deschide, lăsând liberă executarea clişeelor fotografice printr-o lentilă de cristal de mari dimensiuni. Proiectat integral în România, avionul subsonic de antrenament avansat şi atac la sol IAR 99 Standard reprezintă treapta de trecere de la avionul cu elice, la cel cu motor reactiv.

Au urmat apoi, deasupra Piaţei Arcului de Triumf, cele şase aeronave de vânătoare F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriene Borcea. Avionul multirol F-16 Fighting Falcon reprezintă o platformă aeriană interoperabilă cu cele NATO, testat în luptă în diverse teatre de operaţii, potrivit MApN. A fost produs în peste 4.500 de exemplare, se află în dotarea a 27 de state (din care 10 sunt membre ale NATO) şi a 80 de baze aeriene.

Capitala a fost survolată apoi de cele şase avioane de vânătoare MiG-21 LanceR, din dotarea Bazei 86 Aeriene Borcea.

Pentru a treia oară la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, au evoluat Forţele Aeriene Regale Canadiene cu două avioane CF-188 Hornet, din cadrul detaşamentului Air Task Force România, dislocate la Mihail Kogălniceanu în cadrul operaţiunii Reassurance.

Începând cu luna septembrie 2019, pe bază rotaţională, 5 aeronave de tip CF-18 Hornet execută misiuni de poliţie aeriană întărită, alături de aeronave de tip F-17 Fighting Falcon şi MiG-21 LanceR, ca parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO. CF-188 Hornet, cunoscut şi ca CF-18, este o aeronavă supersonică, ce poate combate ţinte aeriene şi terestre. Ca aeronavă multirol a Forţelor Aeriene Regale Canadiene, CF-18 este destinată pentru apărarea spaţiului aerian, asigurarea supremaţiei aeriene, suport tactic, testarea şi evaluarea spaţiului aerian, demonstraţii acrobatice şi antrenament.

A urmat un avion Tecnam P2006T al Şcolii superioare de aviaţie civilă. Tecnam P2006T este un avion bimotor folosit în pregătirea studenţilor Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, achiziţionat în luna mai 2017. De fabricaţie italiană, avionul atinge o viteză maximă de 138 de noduri şi are o greutate maximă la decolare de 1230 Kg: Plafonul maxim de zbor este 14000 picioare (4267 metri). Este un avion uşor de pilotat, echipat cu glass cockpit, folosit de multe şcoli de aviaţie din Europa.

Apoi, Piaţa Arcului de Triumf a fost survolată de formaţia “Hawks of Romania” a Aeroclubului României, alcătuită din 4 aeronave de înaltă acrobaţie Extra 300. Aeroclubul Romaniei deţine 8 astfel de avioane, cu care toţi piloţii “Hawks of Romania (Şoimii României)” participă cu rezultate foarte bune la campionate mondiale şi europene de acrobaţie.

Ultima formaţie de zbor a fost reprezentată de Iacării Acrobaţi, cu 3 avioane de construcţie românească IAK-52. Iacării Acrobaţi sunt singura formaţie de acrobaţie aeriană românească privată înfiinţată în anul 2006.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici