Parchet Alba: 9 dosare care-l vizează pe Iohannis, clasate între 2007-2018. Augustin Lazăr, la conducerea instituţiei între 2001-2016

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au dispus, în perioada 2007-2018, rezoluţii de clasare în nouă dosare care îl privesc pe preşedintele Klaus Iohannis, însă niciunul nu a fost soluţionat de Augustin Lazăr, se arată într-un răspuns al Parchetului la solicitarea MEDIAFAX.

3449 afișări
Imaginea articolului Parchet Alba: 9 dosare care-l vizează pe Iohannis, clasate între 2007-2018. Augustin Lazăr, la conducerea instituţiei între 2001-2016

Parchet Alba: 9 dosare care-l vizează pe Iohannis, clasate între 2007-2018. Augustin Lazăr, la conducerea instituţiei între 2001-2016

” La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în perioada 2007-2018, au fost identificate 9 dosare care îl privesc pe Klaus Iohannis, în care s-au dispus soluţii de clasare. Nu a fost identificat niciun dosar soluţionat sau confirmat de dl. procuror general Augustin Lazăr”, se arată într-un răspuns dat, vineri, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la solicitarea corespondentului MEDIAFAX.

Ministrul Tudorel Toader a declanşat, miercuri, procedura de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr, procuror general al României, ocazie cu care a vorbit despre cele 20 de puncte pe care i le reproşează acestuia. Cea mai gravă pare să fie tocmai prezenţa, în dosarul de candidatură din 2016 a lui Augustin Lazăr, a unei rezoluţii de clasare care îl viza pe Klaus Iohannis, din vremea în care ocupa funcţia de primar ar Sibiului.

"Pe 27 aprilie 2016 a semnat numirea în funcţia de procuror general, unde nu exista evaluarea criteriilor de performanţă profesională. Rezultă faptul că ministrului Justiţiei de la acea dată a făcut propunerea de numire în funcţia de procuror general cu nerespectarea criteriilor şi procedurilor legale. Preşedintele Republicii nu a verificat legalitatea evaluării în propunerea numirii făcute. De ce ministrul justiţiei a transmis fără ca dosarul să fie complet, preşedintele a numit fără a exista verificarea legalităţii şi nu credem faptul că are vreo legătură numirea cu unul dintre documentele din dosarul de candidatură, în care, şi nu înţeleg de ce, apare o rezozluţie de clasare emisă de procurorul Lazăr referitoriare la preşedintele României în funcţie", a declarat miercuri Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a fost din 2001 până în 31 decembrie 2012 procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar de la 1 ianuarie 2013 până în 27 aprilie 2016 procuror general al acestui parchet.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici