Patronatele cer premierului să blocheze proiectul falezei din Năvodari, care ar distruge plaja

Cele mai importante patronate din turism, ANAT şi FPTR, susţin că primarul din Năvodari va distruge plaja din staţiune dacă va pune în practică proiectul care prevede construcţia unei faleze şi a unor blocuri şi spaţii comerciale, iar ANAT îi cere premierului Victor Ponta să blocheze proiectul.

1554 afișări
Imaginea articolului Patronatele cer premierului să blocheze proiectul falezei din Năvodari, care ar distruge plaja

Patronatele cer premierului să blocheze proiectul falezei din Năvodari, care ar distruge plaja (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Principala atracţie a staţiunii Năvodari a fost şi este plaja. După Mamaia, e clar că locul care se poate dezvolta cel mai mult pe litoral este Năvodariul. Aici s-au făcut investiţii importante în ultimii 12 ani. În momentul în care am văzut documentele cu planurile primarului am fost în pragul unui stop cardiac", a declarant agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El a explicat că în urmă cu câteva săptămâni, mai multe persoane au început să facă măsurători pe plaja din Năvodari, afirmând că lucrează pentru primărie. Patronatele din turism s-au sesizat şi au început să facă cercetări, aflând că Primăria Năvodari a depus un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care prevede construirea pe plajă a unei faleze lungi de şase kilometri şi late de 16 metri, la 60 de metri de mare. Astfel, plaja va fi limitată la maxim 60 de metri lăţime, în condiţiile în care este în vigoare o lege care prevede că nu se poate construi la distanţă mai mică de 150 de metri de mare, potrivit lui Alin Burcea.

"Să ne imaginăm că pe plaja din Năvodari, pe şase kilometri lungime, va apărea o alee de beton lată de 16 metri, în jurul căreia vor apărea construcţii, locuinţe şi chioşcuri, toate în faţa hotelurilor construite în ultimii zece ani. Evident că dacă se ştia lucrul ăsta de acum zece ani, nu mai investea nimeni aici. Vreau să atrag atenţia că o staţiune construită în ultimul deceniu riscă să fie îngropată. Nu o să vină nimeni să stea printre bălării, cu construcţii în faţă. Este un apel pe care îl fac primului ministru din partea ANAT, să intervină cu Corpul de Control al Guvernului", a mai spus Burcea.

El a adăugat că, în calitate de vicepreşedinte al ANAT, face un apel la premier să oprească proiectul.

"Fac un apel ca această nenorocire, acest jaf să fie anulat. Este vorba de o afacere de sute de milioane de euro, dacă vor începe lucrările de construcţie pe plajă. E o nenorocire care trebuie stopată acum. Primarul Năvodariului a depus la Consiliul Judeţean Constanţa o cerere pentru PUZ, care trebuie blocată urgent. În această cerere este prevăzută faleza, dar şi mai multe construcţii, dintre care unele pe plajă, şi am văzut acolo şi blocuri de P+10. Or, să te trezeşti acum pe plajă cu un lanţ de blocuri de P+10, înseamnă un jaf. Cred că trebuie pornit un control adevărat şi de către DNA", a mai spus oficialul ANAT.

Contactat de MEDIAFAX, Nicolae Matei, primarul localităţii Năvodari, a afirmat că nu va renunţa la ideea sa, ba mai mult, ia în calcul să facă plângere penală pe numele celor care obstrucţionează proiectul.

"Investitorii se sperie că o să apară un fel de talcioc acolo, că o să vândă fiecare ce vrea, haine, porumb fiert etc. Nu va exista aşa ceva. Va fi o zonă de promenadă de şase metri, nu vom face o stradă pe malul mării, nu vom face tot felul de buticuri pe malul mării, este exclus aşa ceva. Prioritate vor avea investitorii care sunt în zona adiacentă, care şi-au făcut ansambluri rezidenţiale, care au hoteluri", a spus primarul Nicolae Matei.

El a completat că vrea să liniştească investitorii serioşi şi îi anunţă că faleza nu înseamnă o bandă de circulaţie, că nu pot circula maşini pe malul mării, ci va fi o zonă de promenadă, care va aduce civilizaţia în staţiune.

"Cei care şi-au făcut ansambluri rezidenţiale vor avea exclusivitate în dreptul lor în ceea ce priveşte comerţul, traficul poate fi restricţionat în anumite ore, intervalul de timp când lumea merge la plajă. Nu încălcăm nicio normă, nu periclităm bunul mers al turismului în zonă. Faleza va ridica turismul în Năvodari, va da o notă de civilizaţie, vom avea internet wireless, foişoare pentru salvamari, scuaruri de spaţii verzi, băncuţe, lampadare de fontă. Avem proiectate bretele cu apă care să alimenteze zonele de duşuri pe plajă", a mai spus primarul.

Nicolae Matei a afirmat că proiectul este în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei şi va fi realizat cu fonduri europene.

Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi cel mai mare investitor în turism pe litoral, cu 4.000 de locuri de cazare, dintre care 2.000 construite în Năvodari, afirmă că proiectul primarului nu este convenabil absolut deloc pentru cei care au investit în staţiune, pentru că multe dintre planurile de investiţii au ţinut cont de ieşirea la mare şi de plaja lată.

"În PUZ-ul depus de primărie se prevede construirea unei serii de clădiri şi centre comerciale pe care noi nu le-am luat în calcul atunci când am investit aici. Eu, dacă aş fi aflat ce se va întâmpla, n-aş mai fi făcut la Năvodari acele investiţii de 27 de milioane de euro în 2.000 de locuri de cazare. În plus, în condiţiile astea, dacă mâine primesc o ofertă de vânzare, plec imediat din Năvodari", a declarat Murad pentru MEDIAFAX.

El a adăugat că plănuia să mai construiască în următorii ani încă 2.000 de locuri de cazare, dar renunţă din cauza noii situaţii create.

"Până acum, pentru ce am făcut, am colaborat ok cu primarul din Năvodari, dar planurile generale pentru staţiune trebuie să fie făcute prin consultare cu cei care au investit. Eu o să renunţ la investiţii plănuite de încă 20 de milioane de euro. Găsisem sursă de finanţare. Valoarea unei investiţii, când are ieşire la mare este una, pentru că turistul ţine cont că plaja e foarte lată. Dacă se îngustează plaja cu construcţii şi faleză, eu trebuie, ca cei 4.000 de turişti să aibă loc pe plajă, să îi duc la 2,5 kilometri distanţă, şi asta dacă acolo va fi liber. Deci, noi, în loc să protejăm plaja şi să încercăm să o lărgim cât mai mult, o îngustăm", a mai spus Murad.

Potrivit hotelierului, turiştii vin la mare în principal pentru plajă, iar investitorii şi-ar dori ca zona să fie păstrată aşa cum este. Murad, care a deschis anul trecut un hotel de cinci stele în Năvodari, a afirmat că nu l-ar mai fi construit dacă ar fi ştiut despre planurile primarului.

"Ceea ce face primarul din Năvodari arată foarte clar că în România investiţiile pe termen lung sunt riscante. Nu ştii niciodată ce se va schimba. Eu, de exemplu, am adormit vecin cu Apele Române şi cu plaja şi m-am trezit vecin cu Gheorghe şi cu faleza. Faleza din Năvodari va face ca staţiunea să concureze în câţiva ani cu Eforie Nord. Cei care vin în Năvodari sunt persoane cu bani, care caută hoteluri noi, de 4 sau 5 stele. Nimeni nu vrea să se plimbe aici pe o faleză unde să găsească bazaruri turceşti cu porumb şi floricele. Aici este nevoie de un alt gen de investiţii, un port turistic, un cazinou, aqua land, cluburi etc.", a mai spus Murad.

În Năvodari există, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Turism, 8.720 de locuri de cazare.

Nicolae Matei este primar al oraşului Năvodari din anul 2008. De asemenea, el deţine şi funcţia de preşedinte al PSD Năvodari.

Primarul Nicolae Matei a fost condamnat în 8 aprilie, de Tribunalul Constanţa, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, următorul termen fiind stabilit în 18 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe primarul oraşului Năvodari că, în perioada iunie - octombrie 2012, i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere, denunţător în cauză, să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete, pe care Nicolae Matei le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimbul acestor intervenţii, în 25 octombrie 2012, edilul i-ar fi dat ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro. Cele două terenuri ar fi fost date prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 de lei, însă în realitate nu s-a achitat niciun ban. Unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, fiind acuzat că a dat în faţa notarului o declaraţie în care a arătat că a primit cei 59.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici