Patronatele: Majorarea salariului minim la 705 lei ar însemna creşterea celui mediu la 2.217 lei

Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, a declarat, luni, înainte de discuţiile de la Ministerul Muncii privind majorarea salariului minim, că o creştere la 705 lei a valorii acestuia ar însemna o creştere a salariului mediu de la 1.885 lei la 2.217 lei.

Patronatele: Majorarea salariului minim la 705 lei ar însemna creşterea celui mediu la 2.217 lei

Corâci a precizat că, potrivit calculelor făcute de patronate, dacă valoarea salariului minim ar fi stabilită la 650 de lei, cea a salariului mediu ar creşte la 2.044 de lei.

Preşedintele UGIR-1903 a arătat că în mediul privat lucrează 2,1 milioane de persoane.

În opinia sa, majorarea salariului minim în acest moment nu este oportună, atât timp cât la bugetul de stat nu mai sunt bani nici pentru plata salariillor actuale.

Preşedinţii confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional au fost invitaţi, luni, la Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru a analiza evoluţia salariului minim brut pe economie.

La întâlnirea din 27 august pe această temă, sindicatele au propus ca salariul minim în 2010 să fie 720 de lei, în 2011 să ajungă la 800 de lei, iar apoi să crească cu o sută de lei pe an, în timp ce patronatele au susţinut o valoare a acestuia de 650 de lei pentru anul viitor, iar Guvernul a propus valoarea de 705 lei.

Iniţial, sindicatele ceruseră ca salariul minim pe economie să crească din 2010 la 750 de lei, pentru a fi respectat acordul semnat anul trecut cu Guvernul.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
SALARIU MINIM ,
PATRONATE ,
creştere ,
salariul mediu
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa