Video Patronul Lactate Brădet: Probabil că va fi ultima conferinţă. Eu unul nu cred că se poate reabilita fabrica. E ca un copil pe care l-ai crescut şi trebuie să te desparţi de el - VIDEO

Patronul firmei de prelucrare a laptelui Lactate Brădet din Argeş, Marius Badea, declară că va închide producţia şi că nu mai crede în reabilitarea unităţii, deşi este posibil ca "ministrul să se fi grăbit să arate" spre firmă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

29842 afișări

Marius Badea a spus, cu lacrimi în ochi, că nu crede că fabrica va mai putea să îşi continue activitatea, deşi în mod oficial i s-a cerut doar sistarea activităţii în secţia de brânzeturi.

"Eu nu am făcut rău în viaţa mea la nimeni. Suntem printre singurele fabrici care am plătit până la ultimul leu fermierilor. Nu este vreun fermier în ţară care să se plângă de noi. Întotdeauna am plătit mai mult pe laptele materie primă decât era preţul pieţei, pentru a avea un lapte de calitate. Am mers să cumpărăm lapte şi la 400-500 kilometri distanţă numai să luăm de la nişte ferme sigure şi să oferim nişte produse de calitate. Ceea ce se întâmplă astăzi, probabil, că va fi ultima conferinţă. Eu unul nu cred că se poate reabilita fabrica. E ca un copil pe care l-ai crescut şi trebuie să te desparţi de el", a spus Badea.

TITLURILE ZILEI

Acesta a afirmat că societatea are 63 de angajaţi, iar cifra de afaceri în 2015 a depăşit 2.500.000 de euro.

"Ne mergea bine, după ce acum şapte ani fabrica a ars. Atunci am primit ajutor de la o fabrică din ţară şi ne-am redresat. Acum, nu mai cred. Oricum, nu vom mai produce până nu se clarifică situaţia. Nici eu, la cea mai mică suspiciune că produsele Brădet ar putea face rău, nu aş mai da copilului meu să mănânce. Îi înţeleg pe toţi cei care m-au sunat să mă întrebe dacă să mai consume sau nu. Eu cred că ministrul s-a grăbit să arate spre noi, dar nu pot decât să aştept rezultatele. Dacă magazinele vor să returneze marfa, o pot face. Rămâne la aprecierea acestora. Eu am discutat cu cei cărora le-am livrat marfa, decizia le aparţine", a adăugat patronul Lactate Brădet.

Bacteria E. Coli O26, care a fost cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş, a fost descoperită în produse lactate ale firmei "Lactate Brădet" din Curtea de Argeş, potrivit Ministrul Agriculurii, Achim Irimescu.

Potrivit acestuia, vor continua controalele şi, în paralel, este aşteptat rezultatul testelor pentru aproximativ 140 de probe prelevate de la produsele lactate, după ce bacteria E. Coli a fost descoperită în produsele din judeţul Argeş. ”În mod cert vom face şi alte controale. E logic, e normal. Noi am efectuat controalele respective la solicitatea Ministerului Sănătăţii, pentru că dânşii răspund de sănătatea umană, ANSVSA este reponsabilă cu siguranţa animalelor şi cu siguranţa alimentelor puse pe masa consumatorilor noştri”, spunea, marţi, ministrul Agriculturii.

Din ancheta epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş a reieşit că unul din cei trei copii din Argeş, decedaţi la Spitalul Marie Curie, a consumat brânză proaspătă de vaci în cazul căreia ANSVSA a depistat bacteria Escherichia Coli.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici