Video Patru bucureşteni, cercetaţi pentru furt şi tâlhării în Bucureşti şi Ilfov

Patru bucureşteni sunt cercetaţi pentru tâlhării şi furt, fapte comise în ultimele trei luni în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, de la locuinţele lor fiind ridicate, în urma percheziţiilor, bijuterii, un autoturism de lux şi alte bunuri.

Cinci percheziţii au fost efectuate, miercuri, în Bucureşti, la locuinţele celor patru, informează, vineri, Poliţia Română.

Anchetatorii au stabilit că Alexandru C., de 24 de ani, Marius G., de 21 de ani, Marian P., de 36 de ani şi Mihai S., de 22 de ani, au comis mai multe furturi şi tâlhării, în perioada mai-iulie, atât în municipiul Bucureşti, cât şi în judeţul Ilfov, prejudiciul creat fiind de peste 270.000 de lei.

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe bunuri despre care se crede că provin din comiterea infracţiunilor, printre care bijuterii şi un autoturism de lux.

Suspecţii pătrundeau în locuinţe atunci când proprietarii nu erau acasă şi sustrăgeau bani, bijuterii, precum şi alte bunuri de valoare. De asemenea, s-a stabilit că suspecţii au imobilizat paznicul parcării unui centru comercial din Bucureşti, după care au sustras un autoturism de lux.

În urma probatoriului administrat în cauză, trei dintre persoanele suspectate au fost reţinute pentru 24 de ore.

Joi, două persoane au fost arestate, iar o a treia este cercetată în libertate.

Un al patrulea suspect, Mihai S., de 22 de ani, se sustrage urmăririi penale.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
FURT ,
ANCHETĂ ,
COMENTARII
  • SOIM Press 3 aug 2010

    Propaganda ieftina. Politia din Bucuresti nu este in stare sa prinda infractori nici cand li se aduc cele mai detaliate informatii. Suntem patiti cu un escroc care folosea mai multe carti de identitate falsificate, ocazional se recomanda si ca jurnalist si nu sunt in stare sa faca nimic desi au toate detaliile. Lasati-o mai usor cu DGMPB-ul.

  • Autoturismul era in sufragerie? 30 iul 2010

    Si unde-si tineau autoturismul? In sufragerie, presupun, nu departe de o plasma, ca sa aiba si ei impresia ca vad filme intr-un Drive In. Oare cum au reusit? Din articol asa reiese, ca si masina a fost gasita tot la domiciliul lor. Constat ca, pe masura ce trece timpul, presa este tot mai plina de articole scrise execrabil, numai sa fie un text care sa umple spatiul editorial acordat. O tabloidizare tot mai accentuata in mass-media, pe toate formatele. Greu de digerat asa ceva.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa