Patru motociclete dezmembrate, căutate de autorităţile din Italia, au fost descoperite la Petea

Patru motociclete Honda dezmembrate, căutate de autorităţile din Italia, au fost găsite de către poliţiştii de frontieră din Petea, judeţul Satu Mare, în compartimentul de marfă al unui microbuz, printre bagajele unor cetăţeni ucraineni care intenţionau să intre în România.

546 afișări
Imaginea articolului Patru motociclete dezmembrate, căutate de autorităţile din Italia, au fost descoperite la Petea

Patru motociclete dezmembrate, căutate de autorităţile din Italia, au fost descoperite la Petea

În Punctul de Trecere a frontierei Petea s-au prezentat, vineri, pentru a intra în ţară, doi cetăţeni ucraineni, Ilie B. şi Volodymyr V., în vârstă de 49 respectiv 29 ani, călătorind cu o autoutilitară.

Din primele verificări s-a constatat faptul că aceştia transportă, în compartimentul de marfă al maşinii, alături de bagajele personale, mai multe piese aparţinând unor motociclete.

Poliţiştii de frontieră au verificat componentele şi au constatat că acestea formau 4 motociclete, marca Honda, care fuseseră dezmembrate.

TITLURILE ZILEI

Mai mult, existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, poliţiştii au constatat că motocicletele figurau ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autorităţile din Italia.

Se fac cercetări pentru tăinuire, iar piesele celor 4 motociclete au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici