Patru persoane arestate, suspectate că au recrutat tinere ca să se prostitueze

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 24 de ore, iar alte două la domiciliu, în urma a 7 percheziţii în municipiul Constanţa şi în Ovidiu la persoane suspectate că au recrutat tinere, între care două minore de 14 şi 16 ani, ca să se prostitueze.

112 afișări
Imaginea articolului Patru persoane arestate, suspectate că au recrutat tinere ca să se prostitueze

Patru persoane arestate, suspectate că au recrutat tinere ca să se prostitueze

Potrivit Poliţiei, poliţiştii din Constanţa şi procurorii DIICOT au făcut 7 percheziţii în municipiul Constanţa şi în oraşul Ovidiu, vizând mai multe persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi folosirea prostituţiei infantile, fapte săvârşite începând cu 2017, pe raza judeţului Constanţa.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate două autoturisme, sume de bani în lei şi valută, precum şi alte mijloace cu valoare probatorie în cauză.

TITLURILE ZILEI

DIICOT a informat că suspecţii au recrutat, începând cu anul 2017, mai multe tinere, între care şi două minore în vârstă de 14 respectiv 16 ani, de pe raza judeţului Constanţa, pe care le-au exploatat sexual la stradă ori în diverse locaţii închiriate, obţinând în acest mod bani.

12 persoane, între care şi o femeie, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani, au fost conduse la sediul DIICOT Constanţa pentru audieri, şase fiind apoi reţinute pentru 24 de ore pentru trafic de minori, proxenetism şi folosirea prostituţiei infantile, faţă de alte 2 persoane fiind luată măsura controlului judiciar.

La data de 20 iunie a.c., persoanele în cauză au fost prezentate Tribunalului Constanţa, care a emis pe numele a patru dintre ele mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, faţă de celelalte două fiind luată măsura arestului la domiciliu.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi al jandarmilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici