Patru persoane au fost rănite, un copil fiind în comă, în urma unui accident petrecut în Braşov

Patru persoane, între care şi un copil de 11 ani, au fost rănite, sâmbătă la prânz, în urma unui accident rutier care a avut loc într-un cartier din municipiul Braşov, după ce două maşini s-au ciocnit, copilul fiind transportat în comă la spital.

120 afișări
Imaginea articolului Patru persoane au fost rănite, un copil fiind în comă, în urma unui accident petrecut în Braşov

Patru persoane au fost rănite, un copil fiind în comă, în urma unui accident petrecut în Braşov (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Copilul în vârstă de 11 ani, care a fost transportat în comă la spital a fost supus unor intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean Braşov, el suferind mai multe fracturi interne şi ale toracelui.

Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Braşov, copilul a ajuns în comă la unitatea medicală şi iniţial s-a luat în discuţie transportarea lui la Târgu-Mureş cu un elicopter, însă în final s-a decis ca pacientul să rămână la Braşov, întrucât starea de sănătate nu permitea acest lucru.

Celelalte trei victime ale accidentului au suferit răni mai uşoare, starea acestora fiind stabilă.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.15, la intersecţia străzilor Plugarilor şi Albinelor din cartierul Stupini, după ce şoferul unui autoturism marca Volkswagen Passat nu a acordat prioritate.

"Şoferul unui Volkswagen Passat înmatriculat în judeţul Prahova, în vârstă de 22 de ani, din Ploiesti, conducea pe strada Plugarilor, iar la intersecţia cu strada Albinelor nu a acordat prioritate unui autoturism Volkswagen Golf înmatriculat în Braşov, condus regulamentar pe drumul cu prioritate de un bărbat de 37 de ani, din Braşov. După impact, autoturismul condus de braşovean a fost proiectat într-un alt autovehicul care se afla parcat", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, într-un comunicat.

În urma accidentului, un copil de 11 ani din autoturismul înmatriculat în Braşov, aflat pe bancheta din spate şi care nu purta centură de siguranţă, a fost rănit grav. De asemenea, au mai fost răniţi uşor părinţii copilului.

Din autoturismul Volkswagen Passat o persoană a fost rănită uşor.

"În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şoferului în vârstă de 22 de ani, cercetările continuând la Biroul Rutier Braşov", a arătat sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici